Live

Circulaţia autovehiculelor cu masa mai mare de 3,5 tone este restricţionată în Piaţa Unirii din București începând de marți

Data publicării:
Circulaţia autovehiculelor cu masa mai mare de 3,5 tone este restricţionată în Piaţa Unirii din București începând de marți. Foto: Profimedia

Circulaţia autovehiculelor cu masa mai mare de 3,5 tone este restricţionată de marţi în Piaţa Unirii, anunţă Primăria Sectorului 4.

Conform noului plan de reglementare aprobat, aceste autovehicule nu vor mai avea acces în centrul Capitalei, în perimetrul delimitat de următoarele artere: bd. Mircea Vodă - str. Sfânta Vineri - Calea Moşilor - str. Colţei - str. Doamnei - Calea Victoriei - bd. Naţiunile Unite - bd. Libertăţii - bd. Regina Maria - str. 11 Iunie - bd. Mărăşeşti.

Mijloacele de transport public aparţinând Societăţii de Transport Bucureşti, precum şi autospecialele de intervenţie în situaţii de urgenţă sunt exceptate de la această restricţie.

Zona este semnalizată cu indicatoare de interzicere cu semnificaţiile: "accesul interzis autovehiculelor cu masa mai mare de 3,5 tone cu adiţionalul - cu excepţia mijloacelor de transport public, STB" şi "traseu de urmat pentru autovehiculele având masa mai mare de 3,5 tone".

Măsura implementată a primit aviz din partea Comisiei Tehnice de Circulaţie din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti şi a Brigăzii Rutiere la începutul acestui an şi vizează protejarea Planşeului Unirii, încadrat, conform celei mai recente expertize tehnice, în starea tehnică IV - nesatisfăcător.

Recomandarea specialiştilor privind restricţionarea circulaţiei rutiere a vehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone în Piaţa Unirii a avut la bază şi identificarea celor două tasări ale sistemului rutier, evidenţiate în ianuarie, în zona Pasajului rutier Unirii, la intersecţia bulevardelor Corneliu Coposu şi I.C. Brătianu, precum şi în zona Planşeului Unirii, la intersecţia dintre Splaiul Independenţei şi strada Halelor.

Autoritatea locală face apel la şoferi să respecte întocmai semnificaţia indicatoarelor rutiere instalate pe arterele care delimitează perimetrul marcat de restricţii.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Camionagiii vinovați de denivelările de pe podul de la Brăila au fost amendați, anunță Grindeanu

"Gândiți-vă la un camion cu 22 de tone de azotat care stă în soare". Camionagiii sunt revoltați că li s-a interzis să circule ziua

Atenţionare MAE pentru românii care călătoresc în Ungaria. Sunt restricţii de circulaţie pentru camioanele de mare tonaj

Noi restricții de circulație în București, în weekend. Ce străzi și bulevarde vor fi închise

Partenerii noștri