Live

Doi tineri, de 24 şi 25 de ani, au murit într-un accident în care au fost implicate două mașini și un TIR

Data publicării:
Situația de criză la Timișoara, zeci de elevi și profesori au ajuns la spital. FOTO: Shutterstock

Doi tineri au decedat în urma unui accident rutier produs pe drumul naţional DN 17, pe raza localităţii Ilişeşti, au anunţat marţi reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.

Potrivit acestora, în accident au fost implicate două autoturisme şi un TIR, în care se aflau în total cinci persoane. La faţa locului au fost direcţionate două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare şi două ambulanţe SMURD, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava.

Cele două persoane care au decedat au rămas încarcerate, fiind extrase din maşină în urma intervenţiei echipelor de descarcerare, scrie Agerpres. Ambelor victime le-au fost aplicate manevre de resuscitare.

„În autocamion se afla şoferul, care nu necesită îngrijiri medicale. Într-unul dintre autoturisme se aflau cele două persoane încarcerate, iar în cea de-a treia maşină implicată, se aflau alte două persoane, care nu necesita transport la spital. Bilanţul este două persoane decedate şi trei care nu necesită transport la spital. Cele două persoane decedate - o femeie şi un bărbat, cu vârste aproximative 24, respectiv, 25 de ani”, au transmis reprezentanţii ISU.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Împușcată mortal în plină stradă, la 21 de ani, alături de iubit! Autoritățile au făcut o descoperire care schimbă totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O șoferiță beată a intrat cu mașina într-o țeavă de gaz și într-un gard, în Ilfov

Ipoteză șocantă în cazul tânărului din Suceava găsit mort pe șosea: nu ar fi fost un accident, ci o răzbunare

Un șofer din Suceava, suspectat că a accidentat mortal un pieton, a fost găsit acasă. Era beat și s-a baricadat în locuință

Un şofer, posibil drogat, a ameninţat un altul cu un cuţit, după o şicanare în trafic în Mamaia

Partenerii noștri