Live

Dăncilă promite resuscitarea canalului de irigații Siret - Bărăgan

Data publicării:

Guvernul va aproba trecerea obiectivului de investiţii 'Canal magistral Siret - Bărăgan' din administrarea Ministerului Apelor şi Pădurilor în administrarea Ministerului Agriculturii pentru a fi inclus în programul naţional de reabilitare a infrastructurii principale de irigaţii din România, a anunţat, vineri, prim-ministrul Viorica Dăncilă.

"Luăm măsuri şi pentru refacerea şi extinderea sistemului de irigaţii din România, obiectiv stabilit şi în programul de guvernare. (...) Aprobăm astăzi un act normativ prin care obiectivul de investiţii 'Canal magistral Siret - Bărăgan' va trece din administrarea Ministerului Apelor şi Pădurilor în administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru a fi inclus în programul naţional de reabilitare a infrastructurii principale de irigaţii din România", a declarat Viorica Dăncilă în debutul şedinţei de guvern.

Premierul a explicat că obiectivul de investiţii, proiectat pe o lungime de 191 kilometri, pe teritoriul judeţelor Vrancea, Brăila, Buzău, Ialomiţa, cuprinde două etape de realizare.

"Finalizarea primei etape a investiţiei, situată în judeţul Vrancea, cu o lungime de 51,5 kilometri, va permite folosirea irigaţiilor pe o suprafaţă de aproximativ 120.000 de hectare. Astfel, vom facilita accesul agricultorilor la sursele de apă pentru irigaţii şi vom asigura o productivitate crescută a culturilor", a mai declarat Dăncilă.

Canalul nu are niciun ban prevăzut la Ministerul Apelor și Pădurilor în acest an. La Ministerul Agriculturii Guvernul dă pentru irigații 2,9 miliarde lei, față de o execuție bugetară de 2,3 miliarde lei în 2018. Proiectul nu apare însă expres menționat în buget.

„S-a stabilit că reabilitarea să fie realizată în cadrul unui program de investiții in infrastructură principală de irigații, pentru cca 2 milioane ha, care se va desfășura în 3 etape, pe o durată de 4 ani (2017-2020), urmând a fi reabilitate un număr total de 86 de amenajări de irigații de care vor beneficia 484 organizații ale utilizatorilor de apă pentru irigații cu peste 200.000 de utilizatori care dețin exploatații agricole în amenajările de îmbunătățiri funciare”, spune Guvernul în prevederile bugetare ale Ministerului Agriculturii.

Proiectul Canalului Siret-Bărăgan a fost aprobat de Nicolae Ceauşescu în 1986, iar în anul următor a început execuţia primului tronson. Conform proiectului, canalul ar trebui să aibă 198 kilometri, o lăţime la bază de 20 de metri şi o adâncime de 7 metri. Canalul ar trebui să aibă următorul traseu: Călimăneşti-Mărăşeşti-Focşani-Râmnicu Sărat-Buzău-Urziceni-Dridu, între Acumularea Călimăneşti de pe Siret şi lacul Dridu, situat la nord de Bucureşti, pe râul Ialomiţa. Primul tronson al Canalului este amplasat pe teritoriul judeţului Vrancea şi are o lungime de 50 de kilometri, din care s-au început lucrări pe 11 kilometri, 5,7 kilometri fiind deja funcţionali.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ministrul ucrainean al agriculturii a fost arestat

Se vor închide supermarketurile în weekend? Propunerea a dus la contre între marii și micii comercianți

Fermierii români nu mai vor sisteme antigrindină. Ce nemulțumiri au agricultorii

Barbu se scuză că l-a citat pe "președintele nostru, domnul Nicolae Ceaușescu" și dă vina pe "oboseală": "N-am fost așa inspirat"

Partenerii noștri