Live

Rival-surpriză pentru Bucureşti. Orașul cu dezvoltare explozivă în IT

Data actualizării: Data publicării:

Rival-surpriză pentru Bucureşti! Iaşiul creşte fabulos în domeniul IT. În doi ani a ajuns să aibă aproape un sfert din numărul informaticienilor din Bucureşti. Chiriile rezonabile pentru locuințe şi mai puţin timp pierdut în trafic sunt doar o parte dintre motivele pentru care absolvenţii de informatică se mută în Moldova.

În doi ani, numărul angajaţilor din IT a crescut spectaculos la Iaşi, de la puţin peste 5.000 la 20.000. Este şi cazul lui Bogdan Andrei, bucureştean get-beget. A plecat să lucreze la Iaşi ca să adune experienţă. După ce a descoperit atuurile capitalei Moldovei, detaşarea temporară s-a prelungit.

Bogdan Andrei: Bucureștiul este foarte aglomerat, dacă îți place aglomerația poți să locuiești în București. Cred că am rămas pentru oameni pentru că sunt foarte prietenoși.

Sorin Pavel a făcut drumul în sens invers. Născut la Iaşi, a căutat succesul la o companie IT de la Bucureşti. După nici doi ani s-a reîntors însă acasă, tot cu o funcţie de conducere. A aflat nu doar că salariile sunt sensibil egale în cele două oraşe, ci şi că în Capitală rămâi uşor fără leafa mare.

Sorin Pavel: În București era poate puțin mai mult, dar la final de lună după ce scădeam chria 350 de euro, benzina , motorina și toate celelalte era mai scump.

Avansul Iaşiul este vizibil la numărul de angajaţi din domeniul informaticii şi la capitolul birouri.

Dan Zaharia, specialist domeniul IT: Acum 10 ani de zile, 50% din absolvenții facultății de informatică plecau din Iași. În acest moment procentul a scăzut la 5%.

Creşterea spectaculoasă a numărului de angajaţi din IT la Iaşi se datorează şi faptului că multe firme şi-au deschis filiale în capitala Moldovei în ultimele luni.

Citiţi şi: Ce nu a spus Tăriceanu când a anunţat că este exclusă adoptarea Codurilor penale prin OUG

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Incendiu puternic la un bloc din București. O persoană a fost găsită carbonizată într-un apartament

Burduja i-a oferit lui Nicușor Dan Planul său pentru București: „Să vadă cum putea fi un bun primar”

Cum a fost răpit bărbatul din București. Polițiștii au văzut imagini de pe camerele de supraveghere de la complexul rezidențial

Bărbat răpit în București, din fața unui complex rezidențial. Polițiștii l-au găsit la câțiva kilometri distanță

Partenerii noștri