Live

Așteptare ca pe vremuri, de luni de zile, pentru o mașină Dacia. De vină este criza semiconductorilor

Data actualizării: Data publicării:
Noua Dacia Sandero Sursa foto: Dacia

Criza de cipuri afectează tot mai puternic producătorii auto, iar Dacia nu face excepție. Deși încearcă să găsească soluții, inclusiv prin livrarea unor modele fără toate accesoriile, compania nu poate face față cererii în acest moment. Astfel, s-a ajuns ca timpul de așteptare pentru un automobil Dacia Sandero, un model low-cost popular în Europa, să fie și de șase luni, potrivit directorului financiar al Renault, Clotlide Delbos, citată de Reuters.

Clotlide Delbos a spus că sfârșitul lunii septembrie, carnetul de comenzi al grupului Renault a atins cel mai ridicat nivel din ultimii 15 ani, fiind echivalent cu vânzările pentru 2,8 luni.

Renault a anunţat că pentru tot anul, se aşteaptă o pierdere de producţie de circa 500.000 vehicule din cauza crizei globale a semiconductorilor.

Criza de cipuri a determinat constructorii auto din întreaga lume să-și reducă şi chiar să-și suspende producţia, ceea ce a dus la majorarea preţului vehiculelor.

Uzina Dacia a fost nevoită și ea să oprească producția pentru circa 30 de zile de la începutul anului, înregistrând pierderi de câteva sute de milioane de euro.

Oficialii Renault se așteaptă ca penuria de semiconductori să se mai diminueze până la sfârșitul anului, odată cu încheierea carantinei în Malaezia, un important centru global pentru producţia de cipuri. Experții avertizează însă că este de așteptat ca livrările de semiconductori să rămână reduse și  o bună parte a anului viitor, scrie Agerpres. 

Duster și Sandero, livrate fără închidere centralizată

Cipurile sunt necesare pentru multe dintre componentele unui automobil, de la senzori de frână și până la sistemele de entertainment. 

Publicația franceză L'Argus scrie că Dacia ar putea livra modelul Duster și Sandero fără închidere centralizată, cel puțin pentru piața din Franța. Sistemul de închidere centralizată ar urma să fie montat ulterior, pe măsură ce componentele vor fi furnizate. 

„Marca Dacia a vândut în trimestrul al treilea 138.375 de vehicule, în scădere cu 11,2% faţă de perioada similară a anului precedent. Dacia a reuşit totuşi o evoluţie mai bună decât cea a pieţei, datorită noului Sandero, cel mai vândut model din Europa în trimestrul 3, şi a noului Duster, cel mai vândut SUV din Europa în acelaşi interval. Dacia dispune de două modele pe podiumul vânzărilor către clienţii particulari din Europa în trimestrul 3 (Sandero pe locul 1 şi Duster pe locul 3)”, a informat grupul francez Renault.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999 şi relansată în 2004 cu modelul Logan. Ulterior, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană. 

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elon Musk a mărit salariile la Tesla. Cât câștigă acum un muncitor dintr-o fabrică din SUA

Dacia a prezentat Sandrider, maşina cu care va participa la Raliul Dakar. Campionul mondial Sebastien Loeb, printre piloţi

China a devenit cel mai mare exportator de automobile din lume cu ajutorul Rusiei

Cum reușește o mică companie germană să transforme o mașină cu combustie internă într-una electrică, în doar 8 ore

Partenerii noștri