Live

Video Cât de mare este pericolul șomajului în industria auto? Șeful Volkswagen spune că scenariile apocaliptice sunt exagerate

Data actualizării: Data publicării:
Există temeri că trecerea la autovehiculele electrice va duce la sute de mii de concedieri în industria auto Foto: Guliver/GettyImages

Planurile Uniunii Europene privind interzicerea mașinilor cu motoare pe combustie internă ar putea duce la șomaj în masă în industria auto, avertizează furnizorii de componente. Aceștia spun că tranziția spre mașinile electrice ar putea duce la disponibilizarea a sute de mii de angajați. Șeful Volkswagen este însă de părere că astfel de scenarii apocaliptice sunt puțin exagerate.

Mai precis, o jumătate de milion de locuri de muncă ar fi puse în pericol din cauza planurilor Uniunii Europene de a interzice mașinile cu motoare cu combustie până în 2035, arată asociaţia europeană a furnizorilor de componente auto. Acesta este cel mai cel mai recent avertisment al industriei cu privire la costurile tranziției rapide către tehnologii fără emisii, scrie Financial Times.

Mai mult de două treimi dintre cele 501.000 de locuri de muncă ar putea dispărea între 2030 și 2035, conform unui sondaj efectuat pentru Asociație de către Pricewaterhouse Coopers în rândul a o sută de companii.

Pe de altă parte, 226.000 de noi locuri de muncă vor fi create în producția de componente electrice, ceea ce face ca numărul net de locuri de muncă pierdute să fie de aproximativ 275.000 în următoarele două decenii.

Săptămâna trecută, Carlos Tavares, directorul executiv al Stellantis, arăta la o conferință organizată de Reuters că viteza tranziţiei către maşinile electrice pune industria la limită, iar costurile dezvoltării noilor tehnologii ar putea duce la pierderi mari de locuri de muncă. Avertismentul vine după unul similar făcut de Continental, cel mai mare furnizor de componente auto din Germania, care arată că armonia socială ar fi pusă în pericol dacă politicile climatice nu vor fi însoțite de programe pentru a crea noi oportunități de angajare pentru cei care lucrează în industriile dependente de combustibilii fosili.

Anul trecut, un raport guvernamental avertiza că aproximativ 400.000 de locuri de muncă ar putea fi pierdut în Germania din cauza renunțării la motoarele cu ardere internă.

Șeful Volkswagen este însă de părere că astfel de scenarii apocaliptice sunt puțin exagerate. El spune că o mare parte din mașină rămâne aceeași, astfel că pentru 70 până la 80 la sută din industria de componente auto nu există nicio tranziție.

Potrivit datelor Comisiei Europene, 3,5 milioane de europeni lucrează, direct și indirect, în sectorul producerii de vehicule.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

S-a declanșat o „cursă pe viață și pe moarte” care va transforma cu totul cea mai mare piață a mașinilor electrice din lume

FMI și-a revizuit în scădere estimările pentru creșterea economiei românești în 2024. Cum va evolua inflația

Marcel Boloș: Investițiile despre care tot vorbesc încep să-și facă simțită prezența

Tesla va concedia peste 10% dintre angajații săi din toată lumea (Reuters)

Partenerii noștri