Live

Lista celor 224 de localități ce vor avea internet gratuit în spații publice

Data publicării:
Foto: Shutterstock

Comisia Europeană (CE) a anunţat, vineri, lista localităţilor câştigătoare ale primului apel de proiecte din programul WiFi4EU, prin care 224 de localităţi din România vor primi bonuri valorice de 15.000 de euro fiecare pentru instalarea de puncte de acces public şi gratuit la internet wireless.

Printre municipiile care vor avea internet gratuit în spaţii publice se numără Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Hunedoara, Piatra-Neamţ şi Paşcani.

Alte municipii din România care vor avea internet gratuit în spaţiile publice sunt Aiud, Oneşti, Dorohoi, Caransebeş, Vulcan, Dej, Arad, Râmnicu Vâlcea, Târnăveni, Rădăuţi, Zalău, Drobeta-Turnu Severin, Orşova, Lupeni, Constanţa, Tulcea, Târgu Jiu şi Feteşti.

Lista completă a localităţilor este publicată AICI.

În total, au fost alocate 42 milioane euro pentru toate cele 2.800 municipalităţi din întreaga UE, care vor beneficia de finanţare, informează News.ro.

”Cele 30 de state participante au avut garantate, fiecare, un număr de minimum 15 bonuri şi maximum 224, în funcţie de numărul înscrierilor. Bonurile pot fi utilizate de localităţile selectate pentru a pentru a achiziţiona şi instala echipamente Wi-Fi (puncte de acces fără fir) în locuri, precum bibliotecile, muzeele, parcurile sau pieţele publice”, se arată în comunicat.

Îmbunătăţirea conectivităţii în UE este o parte esenţială a strategiei privind piaţa unică digitală la nivel european. Costurile pentru întreţinerea reţelei vor fi acoperite de localităţi, iar reţele finanţate prin WiFi4EU vor fi gratuite, fără publicitate şi nu vor colecta date cu caracter personal, potrivit CE.

Totodată, finanţarea va fi acordată numai reţelelor care nu se vor suprapune cu oferte gratuite, publice sau private, deja existente şi cu o calitate similară în acelaşi spaţiu public.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Împușcată mortal în plină stradă, la 21 de ani, alături de iubit! Autoritățile au făcut o descoperire care schimbă totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Internet gratuit pentru 3.000 de școli din România

Bucureștenii vor beneficia de internet gratuit de mare viteză în spațiile publice

Proiect: WiFi în 4.500 de școli, cu 210 milioane de lei

Prima stradă smart din România, amenajată în Cluj-Napoca

Partenerii noștri