Live

Video&Foto Cum va arăta primul nod rutier de mare viteză de tip turbion din România. Va avea 12 pasaje, 8 bretele și 5 podețe

Data actualizării: Data publicării:
Sursa foto: CNAIR

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași (DRDP Iași) a publicat imagini aeriene de la lucrările demarate în această săptămână la nodul rutier de tip turbion de la intersecția autostrăzilor A7 și A8, în zona Pașcani – Sodomeni, județul Iași.

Acest nod va fi o construcție realizată în premieră în România, prevăzută cu 12 pasaje și cu raze ale bretelelor cuprinse între 400 și 600 m. Totodată, construcția va avea 8 bretele și 5 podețe.

Lucrările sunt prevăzute în cadrul proiectului Autostrăzii A7, Bacău – Pașcani (Lot 3 Mircești – Pașcani).

În prezent, asocierea SPEDITION UMB - SA&PE CONSTRUCT - TEHNOSTRADE execută lucrări de decopertare a stratului vegetal și relocare a rețelelor de utilități.

Autostrada A7, denumită și Autostrada Moldovei, se va întinde pe traseul Ploiești-Buzău-Focșani-Bacău-Suceava-Siret. Până în prezent au fost deschiși circulației 16 km (o bucată din Centura Bacăului), și se lucrează cu termene de finalizare 2024 și 2025 pe tronsoanele Ploiești-Buzău, Buzău-Focșani, Focșani-Bacău, Bacău-Pașcani. Tronsoanele Pașcani-Suceava și Suceava-Siret sunt încă în planificare.

Autostrada A8, denumită și Autostrada Unirii, se va întinde pe traseul Târgu Mureș-Iași-Ungheni. Până în prezent, se lucrează pe un singur lot Leghin-Târgu Neamț, termenul de finalizare fiind 2026.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ciolacu: Promit că anul acesta se vor da drumul la 147,8 km din Autostrada Moldovei

Guvernul dă bani pentru Autostrada Moldovei și pentru calea ferată Predeal-Constanța

Ciolacu: Nimic nu se poate realiza fără stabilitate politică. Vrem să mergem în continuare în faţa românilor cu acest proiect politic

Ciolacu anunță că menține preţurile plafonate la alimentele de bază: „Vom găsi rezolvări la tot ce nu merge bine”

Partenerii noștri