Live

Cele două amenințări cu care se confruntă economia românească și soluțiile pentru ele

Data actualizării: Data publicării:
Guvernul va asigura plata șomajului tehnic de la buget. FOTO: Getty Images

Cifre îngrijorătoare vin de la Comisia Europeană: șomajul ar urma să crească în UE până la 9% în acest an, ceea ce înseamnă că aproape un european din zece va rămâne fără loc de muncă. Potrivit unui raport al Comisiei, economia va reveni la o creștere pozitivă în 2021, dar cu perspective incerte.

„Avem provocarea șomajului. Locurile de muncă pierdute vor frâna revenirea consumului, de aici și intensitatea schemelor de sprijin pentru ajutarea companiilor în această perioadă. Cred că cei mai flexibili vor exista și în special angajații care au capacitatea să se reprofileze, care au mai multe abilități și vorbesc limbi străine sunt cei care se pot plia mai ușor pe acest context dificil”, a spus la Digi24 Iancu Guda, analist financiar și realizatorul emisiunii „Banii în mișcare”.

„Cred că o provocare delicată este pe segmentul celor cu vârsta peste 50 de ani sau al celor foarte tineri care nu au acumulat o experiență suficient de relevantă încât să fie indispensabili în companii. De aceea, și în România sunt scheme de sprijin care facilitează reangajarea sau angajarea celor din aceste segmente, pentru că aici companiile au nevoie de stimuli”, a adăugat el.

„Cred că pe segmentul HoReCa se vor vedea din toamna acestui an cu adevărat presiunile sau consecințele unui sezon estival foarte prost și probabil șomajul va crește. Poate doar flexibilitatea programului de lucru, care poate fi ajustat în funcție de veniturile companiilor să permită niște ajustări ale programului, fără să se ducă în șoma”, a mai spus Guda.

„De asemenea, în agricultură problemele sunt masive din cauza unei secete fără precedent în ultimele decenii, context în care nu cred că mai putem tolera ideea de blamare a condițiilor meteo. Suntem o țară care a rămas în Evul Mediu din cauza investițiilor foarte proaste în infrastructura de irigații și este păcat, pentru că avem terenuri foarte fertile și plante care se pot iriga foarte ușor. Ne bazăm numai pe șansă, nu e normal. Aceste investiții în infrastructura de irigații sunt absolut vitale, până la urmă nu o să mai fie atât de multe despăgubiri acordate agricultorilor în condițiile în care vom avea, să sperăm, în anii următori aceste sisteme de irigații.

Nu mai putem tolera în mileniul 3 să nu avem sisteme de irigații. Păcat, un sector care contribuie 10% din PIB și are un potențial foarte mare pentru viitor. Iată că după zeci de ani tot la despăgubiri ajungem. Ele sunt bune pe termen scurt, să-i ajute pe cei afectați, dar nu mai putem tolera an de an să jucăm agricultura românească la ruletă. E o bătaie de joc, mai ales că avem un potențial enorm. Când aud că avem un rezultat prost în agricultură din cauza condițiilor meteo, înnebunesc. E o prostie. Din cauza incompetenței politicienilor care nu au făcut sisteme de irigații, ăsta e adevărul și asta trebuie să fie prioritate națională în următorii 5 ani”, a mai spus analistul.

Editor : Monica Bonea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Angajata lui Gigi Becali de la FCSB nu s-a mai ferit și a spus totul: ”Era o povară”. Acum vede lucrurile diferit

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Guvernul alocă fonduri pentru programul „Electric Up”. Până la 150.000 de euro pentru panouri fotovoltaice. Cine poate obține finanțare

FMI și-a revizuit în scădere estimările pentru creșterea economiei românești în 2024. Cum va evolua inflația

Marcel Boloș: Investițiile despre care tot vorbesc încep să-și facă simțită prezența

Protest împotriva rachetelor antigrindină. Fermier: "Ploile sunt condamnate la pieire din cauza acestui sistem"

Partenerii noștri