Live

Isărescu: Decizia politică nu e ușoară, e treabă grea. Eu am făcut reformă în 2000 și știu cum e

Data actualizării: Data publicării:
Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a declarat miercuri că Banca Națională sprijină în totalitate un program al guvernului de ajustare fiscală. FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a declarat miercuri că Banca Națională sprijină în totalitate un program al guvernului de ajustare fiscală. A subliniat că decizia e politică, nu fiscală. Decizia politică nu e ușoară, a subliniat Isărescu.

"Sprijinim un program al guvernului de ajustare fiscală, ca să nu îi spun corecție, că sună mai grav. Pe ăsta îl sprijinim în totalitate. Cum va ieși e atributul guvernului, el are politica fiscală, noi vom lucra cu ea.

Personal, și colegii mei, și-au expus punctele de vedere legat de unele măsuri, uneori au fost taxați. Nu ne-am ferit să ne spunem punctele de vedere, dar nu vrem să creăm acum încă un tărăboi. Nu avem în față decizii tehnice.

S-a pronunțat Consiliul Fiscal pe diverse probleme fiscale, avem raport al Băncii Mondiale, avem discuții cu UE.

Decizia e politică, nu tehnică. Nu puteți să mă întrebați pe mine, sunt o instituție a statului cu mandat precis.

Guvernul trebuie să facă ajustare și consolidare, dar să asigure și stabilitatea și coeziunea socială. Fără stabilitate politică și coeziune socială nu putem avea stabilitate financiară.

Decizia politică nu e ușoară, e treabă grea, eu am făcut reformă în 2000 și știu cum e.

Problema României e mult mai serioasă fiscal decât se discută pe bucățele, țara vrea servicii publice de calitate, autostrăzi, școli de calitate, spitale și sănătate, dacă le aduni ajungi la 40 – 50% din PIB. Acum sunt mai mult de 40% și vrem să le acoperim cu 27% din venituri? Treabă grea.

Nu putem face multe recomandări. Discutăm cel mult de un pachet care să fie echilibrat, să ajute țara, să dea inflația în jos, să corecteze deficitele", a declarat Isărescu.

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FCSB a primit o lovitură chiar în seara în care a sărbătorit titlul! Ce se întâmplă în UEFA Champions League

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

BNR lansează două monede cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO. Mesajul guvernatorului Mugur Isărescu

Arenele BNR, folosite exclusiv de angajații instituției: „Pentru noi nu e o bază de tenis, ci sediul secundar de maximă securitate”

BNR lansează 3 monede aniversare, cu tema "200 de ani de la nașterea lui Avram Iancu". Cea din aur costă 15.600 de lei

BNR menține rata dobânzii de politică monetară la 7% pe an

Partenerii noștri