Live

Rusia a început să livreze Ungariei mai mult gaz decât era prevăzut în contract

Data publicării:
Conductă de gaze. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ungaria, membră a Uniunii Europene, a anunţat sâmbătă că Rusia a început să-i livreze mai mult gaz natural decât era prevăzut în precedentele lor acorduri comerciale, după o vizită a ministrului său de externe la Moscova, în iulie.

Ministerul ungar al Afacerilor Externe a explicat că negocierile comerciale cu Moscova au permis să se ajungă la un acord, având drept rezultat faptul că Gazprom a început să livreze vineri volume superioare celor menţionate în contract”, relatează AFP, citată de Agerpres.

Este datoria guvernului ungar să asigure o aprovizionare sigură cu gaz pentru ţară şi suntem la înălţime, a postat pe Facebook un înalt funcţionar al ministerului, Tamas Menczer.

Până la sfârşitul lui august, un volum suplimentar cotidian de 2,6 milioane de metri cubi pe zi va intra în ţară prin gazoductul Turkstream, a precizat el, adăugând că negocieri privind livrările sunt în curs din septembrie.

Ministrul ungar de externe Peter Szijjarto a făcut o deplasare neprevăzută la Moscova în iulie pentru a discuta despre achiziţionarea a 700 de milioane de metri cubi suplimentari de gaz, care să se adauge celor 4,5 miliarde livrate în fiecare an Budapestei înainte de conflictul din Ucraina.

În lumina a ceea ce ştim despre starea actuală a pieţei europene, este clar că achiziţia unui volum atât de mare este imposibilă fără surse ruseşti, a estimat Menczer.

UE a început să pună în practică în această săptămână un plan vizând reducerea consumului de gaz cu 15%, pentru a face faţă creşterii necontrolate a preţurilor la energie provocate de invazia rusă în Ucraina.

Anumite ţări ale blocului european au totuşi reticenţe în a urma planul cu stricteţe, care oricum prevede reducerea voluntară a cererii.

Ungaria, care depinde de gazul transportat direct din Rusia, a cerut o derogare.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Angajata lui Gigi Becali de la FCSB nu s-a mai ferit și a spus totul: ”Era o povară”. Acum vede lucrurile diferit

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Guvernul a decis construirea unui pod rutier peste râul Tisa, la granița România - Ucraina

Guvernul ucrainean s-a răzgândit și nu-i va mai obliga pe bărbații capabili să lupte în război să se întoarcă din țările unde au fugit

Zelenski: Ucraina va deveni membră NATO doar după ce câștigă războiul

Propagandistul american Tucker Carlson îl ridică în slăvi pe Dughin. Interviu cu „creierul lui Putin”, la Moscova

Partenerii noștri