Live

Grevă de amploare la Complexul Energetic Oltenia

Data actualizării: Data publicării:

Grevă de amploare în carierele miniere din Gorj! De trei zile, minerii refuză să mai muncească. Protestul a izbucnit vineri noapte, la una dintre cariere şi s-a extins rapid şi la altele. Oamenii cer salarii duble plus vouchere de vacanță.

Actualizare 12:00. Declarații după finalul negocierilor, făcute de Doru Vișan, secretar de stat în Ministerul Energiei, și Sorin Boza, directorul Complexului Energetic Oltenia.

Actualizare 9:45. Protestul s-a extins la toate cele zece mine ale Complexului Energetic Oltenia.

Actualizare 8:45. Protestele s-au extins la nouă dintre cele zece mine.

- Domnule, nu ne mai minţiţi! Vedem vreo creştere salarială sau nu?

- De unde?

Negocierile dintre reprezentanţii Complexului Energetic Oltenia şi minerii de la cariera Jilț Nord nu au fost deloc uşoare. Aceştia au fost primii care au întrerupt lucrul, iar, în scurt timp, şi alţii le-au urmat exemplul.

Minerii de la Roşiuţa au venit şi ei la lucru, însă au refuzat să intre în carieră. Nemulţumirile oamenilor sunt legate de bani.

- Salariile, de mizerie! 2.000. 2.500 maxim. Trebuie să fie ascultate, pentru că pică sistemul energetic, dacă nu.

Totodată, minerii spun că au prestat sute de ore suplimentare, fără să fie şi plătiţi pentru ele.

Cristina Oprea, jurnalist Digi24: La cariera Roşiuţa lucrează aproximativ 1.000 de mineri. Oamenii spun că nu vor relua activitatea până când revendicările lor nu vor fi auzite. Şi sunt chiar în aceste clipe câteva sute de oameni care protestează în interiorul unităţii miniere.

- N-au nicio şansă, trebuie să ne ia în seamă

- Dacă nu?

- Dacă nu, să pornească ei benzile.

Minerii au refuzat să discute cu şefii Complexului Energetic Oltenia. Îl cheamă în schimb în Gorj pe ministrul Energiei, Anton Anton.

Marian Pescaru, preşedinte al Sindicatului salariaţilor: „Au fost minţiţi! Că sunt plătiţi de Crăciun, că au fost chiar în ziua de Crăciun şi în noaptea de revelion. (...) Nu li s-a dat nici tichetele de masă, măcar tichetele la orele lucrate şi la zilele lucrate.”

Conducerea Complexului se arată deschisă la dialog şi îi îndeamnă pe mineri să reînceapă lucrul.

Nicu Bunoaică, sindicalist Cariera Lupoaia: „Nu vor mai rămâne cu salariile acestea de mizerie. Pentru că oamenii nu pot să trăiască, nu pot să-şi plătească facturile, au copii.”

La nivelul Completul Energetic Oltenia sunt peste 13.000 de salariați.

România importă energie electrică

Ministerul Energiei încearcă să găsească o soluţie la acest conflict de muncă. Deja, activitatea la cel mai mare producător de energie pe bază de cărbune din România are de suferit.

Situația este una fără precedent și pune în pericol siguranța Sistemului Energetic Național. Motivul: compania din Gorj asigură mai bine de o treime din necesarul de energie al întregii țări.

Deja, de câteva zile, România importă electricitate.

Ministrul Energiei i-a convocat la o întâlnire de urgență pe oficialii companiei și pe sindicaliștii din energie pentru a găsi o soluție care să deblocheze această situație.

Protestul a izbucnit vineri seara când câteva sute de mineri au refuzat să intre în schimbul trei. De aici, greva s-a extins în jumătate din carierele care aparțin Complexului Energetic Oltenia. Vorbim de Jilț Sud, Jilț Nord, Roșiuța, Tismana 1 și Tismana 2. Au intrat în grevă și angajații de la Căile Ferate Uzinale Motru, de unde cărbunele pleacă spre termocentralele din Dolj.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Împușcată mortal în plină stradă, la 21 de ani, alături de iubit! Autoritățile au făcut o descoperire care schimbă totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Avertizare de călătorie pentru românii care merg în Franța: Va avea loc o grevă în transportul aerian

Atenționare de călătorie pentru românii care merg în Grecia: Se anunță greve care vor da peste cap transportul public

Poștașii renunță la grevă. Bogdan Ivan: S-a stabilit o creştere salarială cuprinsă între 350 şi 370 de lei net

Ciolacu: Dacă nu ajung pensiile la destinaţie din cauza grevei la Poşta Română, domnul director va pleca

Partenerii noștri