Live

Reactorul 2 de la Cernavodă va fi oprit. Au mai existat două rânduri de probleme în 2018

Data publicării:

Producătorul de energie Nuclearelectrica (simbol bursier SNN), care operează centrala nucleară din Cernavodă, a anunţat marţi că Unitatea 2 a CNE Cernavoda va fi oprită controlat în 5 septembrie, la ora 15:00, în vederea efectuării unor lucrări de reparaţie.

”Estimăm că durata opririi controlate va fi de 72 de ore”, arată compania într-un comunicat, potrivit News.ro.

Oprirea controlată şi realizarea lucrărilor se vor efectua în deplină siguranţă şi în conformitate cu procedurile specifice ale centralei, spun reprezentanţii Nuclearelectrica.

De asemenea, Unitatea 1 s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional în după-amiaza zilei de 23 iulie, la ora 16:38, ca urmare a unui semnal fals care a declanşat unul din sistemele turbinei (lagăr), partea clasică a centralei.

Nuclearelectrica a produs şi livrat în sistemul energetic naţional, pe durata totală de operare, o cantitate totală de energie de 168,65 milioane MWh. Unitatea 1 a centralei nucleare din Cernavodă a intrat în exploatare comercială în anul 1996, iar Unitatea 2 în anul 2007. 

Cele două unităţi de la Cernavodă asigură în prezent aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării.

Acţionarul majoritar al companiei este Ministerul Energiei, care are o participaţie de 82,49%.

Unitatea 2 a centralei nucleare de la Cernavodă s-a deconectat automat de la sistemul energetic naţional în 29 martie ca urmare a unei disfuncţionalităţi la un sistem electric, a anunţat Nuclearelectrica, operatorul centralei.

Probleme au existat și în august. În data de 17 august acesta a fost deconectat de la Sistemul Energetic Naţional ca urmare a unei manevre eronate a personalului Transelectrica, spuneau atunci reprezentanții unității nucleare.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Șeful CNCAN: „Parteneriatul cu SUA va asigura un proces solid de autorizare a reactoarelor mici în România”

Ministerul Energiei: Susţinem proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni, ca parte din strategia de dezvoltare energetică

Șeful AIEA: Centrala de la Cernavodă are un trecut impecabil în ceea ce privește siguranța

România vrea să devină cel mai important hub energetic din Europa. Burduja: Vom putea ajuta Moldova, Ucraina și alte țări vecine

Partenerii noștri