Live

Transgaz a demarat lucrările la BRUA, conectarea rețelei de gaze a patru țări

Data publicării:

Transportatorul naţional de gaze Transgaz a demarat luni construcţia conductei BRUA, proiect considerat de interes national.

”Transgaz construieşte infrastructura de pe teritoriul României, din coridorul Bulgaria-România-Ungaria-Austria, Faza 1 (BRUA – Faza 1) - un proiect susţinut de Comisia Europeană, important la nivel naţional şi regional pentru că duce la diversificarea surselor de gaz”, arată Ministerul Economiei, într-un comunicat, potrivit News.ro.

Proiectul BRUA - Faza 1 presupune  construcţia conductei de transport gaze naturale Podişor (județul Giurgiu) –Recaş (județul Timiș), în lungime de 479 km, cu diametru de aproximativ 80 de centimetri şi presiunea de proiectare de 63 bar.

Valoarea totală estimată pentru Faza I este de 478,6 milioane euro.

În cadrul BRUA - Faza I, Transgaz lucrează deja, din 14 aprilie, la cele trei staţii de comprimare gaze de la Podişor, Jupa şi Bibeşti, 40% din cheltuielile eligibile estimate fiind acoperite de Uniunea Europeană, printr-un grant în valoare 179,3 milioane de euro. 

 “Proiectul este unul strategic pentru România, pentru Ministerul Economiei şi pentru Transgaz. Calendarul lucrărilor trebuie respectat cu stricteţe, pentru că este un proiect de investiţii mult prea important ca să existe devieri de la grafic. Ştiu că Transgaz este implicat şi în alte proiecte de anvergura, cum este cel din Republica Moldova, şi am încredere în capacitatea companiei de a acorda proiectului BRUA importanţa cuvenită”, spun oficialii ministerului Economiei.

La finalizarea fazei I a proiectului BRUA se va asigura fluxul bidirecţional de gaze naturale spre: Bulgaria - prin interconectorul Giurgiu - Ruse,  1,5 miliarde Smc/an (171.000 Smc/h), la 30 bar la graniţă şi Ungaria - prin interconectorul Horia - Csanadpalota, a 1,75 miliarde Smc/an (200.000 Smc/h), la 40 bar la graniţă.

Proiectul BRUA Faza I este prioritar la nivel naţional şi regional şi este inclus în lista proiectelor Central East South Europe Gas Connectivity (CESEC), pentru că aduce o contribuţie semnificativă la creşterea siguranţei în aprovizionarea cu gaze naturale şi a gradului de interconectivitate regională.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

România vrea să devină cel mai important hub energetic din Europa. Burduja: Vom putea ajuta Moldova, Ucraina și alte țări vecine

România este cel mai puţin dependentă de gazele de import dintre țările UE (analiză)

Suedia urmează să închidă ancheta privind exploziile de la gazoductele Nord Stream (presă)

15 ani de la victoria României la Haga. Aurescu: Țara noastră a obținut „unica extindere de jurisdicție suverană după 1918”

Partenerii noștri