Live

Creșterea deficitului comercial, din cauza majorării artificiale a salariilor și pensiilor. Ce efecte vor fi

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Shutterstock

Creștere semnificativă a importurilor, în primele două luni ale anului și deficitul comercial al României se adâncește considerabil. Diferența dintre ce importăm și ce exportăm a crescut cu o treime, depășind 1,6 miliarde de euro, fiind vorba despre o creștere a deficitului comercial de 400 de milioane de euro în doar două luni.

„Economia României nu produce suficiente bunuri și servicii care să acopere cererea din economie. Aceasta e explicația acestei evolutii a importurilor. Avem o cerere majorată arficial, prin majorări de salarii și pensii, avem o economie care nu poate susține aceste creşteri. Vorbim de 2017 și primele luni din 2018. Vom vedea care va fi evoluţia și dacă se va confirma verdictul că această politică economică este una nesustenabilă. La prima vedere arată clar că economia României nu produce atâtea bunuri și servicii ca să acopere o cerere suplimentară declanșată prin mecanismele puse în practică de actuala guvernare”, a spus Emilian Duca, consultant fiscal, la Digi24.

Acesta a adăugat că un prim efect mai vizibil creşterea datoriei externe României.

„Vom avea o economie expusă la fluctuațiile de curs de schimb. Dacă avem o creştere a datoriei, va exista o presiune pe curs și într-un final se va amplifica procesul inflaţionist. Cam acestea ar fi efectele pe care le putem estima”, a adăugat el.

„Nu e un fapt îmbucurător. Ne-am dori ca economia să se apropie de echilibru. Faptul că avem exporturi în creştere ar trebui să fie un element pozitiv, dar faptul că, în ciuda creșterii semnificative a exporturilor, avem o creștere atât de mare a importului și nu e de natură să ne liniştească”, a mai spus consultantul fiscal.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

România, printre ţările UE cu cel mai mare deficit şi cea mai semnificativă creştere a datoriei în 2023 (Eurostat)

Ciolacu: România va avea cea mai mare creştere economică din Europa, anul acesta. Nu este o catastrofă deficitul

Ciolacu, despre cheltuielile pentru apărare: S-au făcut multe plăți în lunile ianuarie și februarie, am avut un deficit de 1,7%

FMI recomandă Guvernului o impozitare progresivă a veniturilor personale şi cotă standard de TVA pentru mai multe produse

Partenerii noștri