Live

Marcel Boloș despre e-Factura: Am „o veste proastă”. Au fost preluate în sistem peste 2,7 milioane de facturi

Data publicării:
Marcel Boloș (foto) a amintit că după 1 iulie neraportarea în sistemul e-Factura reprezintă contravenţie. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a anunţat că are „o veste proastă” pentru cei care credeau că nu va merge modulul e-Factura şi a precizat că au fost preluate în sistem peste 2,7 milioane de facturi, cu o valoare de 16 miliarde de lei. El a menţionat că se aşteaptă să se ajungă la un milion de facturi pe zi, transmite News.ro.

Ministrul Finanțelor a făcut luni precizări despre funcționarea modulului e-Factura la începutul anului 2024.

„Aş face câteva precizări legat de modulul e-Factura. Avem o veste proastă pentru cei care credeau că ne va pica sistemul şi nu va merge sistemul şi modulul e-Factura. Până în momentul de faţă au fost preluate în sistem 2.775.421 de facturi, cu o valoare de 16 miliarde de lei. Maximul l-am atins în ziua de vineri – 675.000 de facturi. Ne aşteptăm ca în cursul acestei săptămâni această creştere să ajungă până la un milion de facturi pe zi”, a declarat Marcel Boloş, luni, într-o conferinţă de presă.

El a adăugat că raportarea se face în termen de cinci zile de la emiterea facturii.

„Reamintesc că funcţionăm în paralel cu cele două sisteme, respectiv sistemul de raportare a facturilor în modulul nostru de factură electronică şi opţiunea clasică de emitere a facturii şi apoi raportare a ei. Raportarea se face în termen de cinci zile de la emiterea facturii. Dacă se întrerupe sistemul după ce se reia partea de factură electronică, termenul rămâne acelaşi, de cinci zile în vederea raportării”, a explicat ministrul Finanţelor.

El a mai afirmat că după 1 iulie neraportarea în sistemul e-Factura reprezintă contravenţie.

„Până la data de 1 iulie avem regimul acesta opţional pe care vi l-am amintit, neraportarea în sistemul nostru electronic, în modulul e-Factura constituie contravenţie. Pentru microîntreprinderi avem faptă contravenţională sancţionată între 1.000 de lei până la 2.500 de lei, la întreprinderile mijlocii, amenda este între 2.500 – 5.000 de lei şi întreprinderile mari 5.000 de lei până la 10.000 de lei”, a mai declarat Marcel Boloş.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Soția lui Cristi Tănase a spus totul: ”A strâns-o de gât! S-a repezit la mine”. De ce ar fi ”Dodel” extrem de violent

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei

Victor Ponta a dat statul român în judecată, inclusiv DNA și procurorul care l-a trimis în judecată în dosarul Turceni - Rovinari

Guvernul amână taxa pe lux. Boloş: Impozitul de 0,5% pentru casele și mașinile scumpe, amânat până la 30 septembrie

A fost elaborat Ghidul privind Sistemul naţional e-Transport. Ce obligații au transportatorii

Partenerii noștri