Live

Reprezentanţii BNR nu vor participa marţi la discuţia din Comisia Economică a Senatului. Motivul invocat

Data actualizării: Data publicării:

Purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale a anunțat că oficialii BNR nu vor participa marţi la discuţia din Comisia Economică din Senat. Motivul invocat: Este nevoie mai întâi de o întâlnire cu Ministerul de Finanţe în cadrul Comitetului Naţional de Supraveghere Macroprudenţială.

„BNR nu va participa astăzi (marţi, n.r) la discuţia din Comisia Economică din Senat pentru că este nevoie mai întâi de o întâlnire cu Ministerul de Finanţe în cadrul Comitetului Naţional de Supraveghere Macroprudenţială, după cum a declarat aseară şi domnul consilier Vâlcov (Darius Vâlcov, consilierul premierului, n.r.). BNR este deschisă la dialog, la clarificarea chestiunilor în discuţie bineînţeles şi în Parlament şi consider că se poate găsi un cadru mai adecvat acestei întâlniri decât cel creat de domnul Zamfir (senatorul ALDE, Daniel Zamfir, n.r.), care să nu plece de la un şir de fake news-uri lansate fără probe”, a spus Dan Suciu.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, este invitat marţi, la Comisia economică din Senat, pentru a discuta pe tema raportului de sfârşit de an pe care l-a întocmit Banca Naţională, dar şi despre modul în care se stabileşte indicele ROBOR pentru cei cu creditele în lei, a declarat luni, pentru Agerpres, senatorul ALDE Daniel Zamfir, preşedintele comisiei.

„Am trimis invitaţie către Banca Naţională, avem două teme majore de discutat: una cu privire la raportul de sfârşit de an, pe care l-a întocmit Banca Naţională, în care atrage atenţia că în România e foarte redusă intermedierea financiară, cea mai redusă din Europa, şi că perspectivele sunt sumbre, în sensul că intermedierea financiară va scădea. Al doilea subiect pe care vrem să-l discutăm cu guvernatorul e subiectul legat de procedura de fixing, de modul în care se stabileşte indicele ROBOR pentru cei cu creditele în lei”, a precizat Zamfir.

Senatorul ALDE a spus că guvernatorul Băncii Naţionale este obligat să vină la comisie, având în vedere că Parlamentul numeşte Consiliul de Administraţie al BNR.

Potrivit acestuia, la audierea de marţi sunt invitaţi şi membrii Comisiei de buget-finanţe din Senat.

Social-democrații continuă războiul cu Banca Națională a României susținând că, dacă nu există cauze naturale, creșterea Euro nu poate fi decât artificială. „Ce face BNR care are obligația să supravegheze sistemul bancar și să asigure stabilitatea cursului de schimb?”, se întreabă social-democrații.

Săptămâna trecută, PSD afirma că singura instituţie abilitată să administreze „controlat” cursul Leu-Euro este Banca Naţională. Ziua următoare, printr-un alt mesaj postat pe contul de Facebook, partidul condus de Liviu Dragnea, a solicitat BNR „să-și facă datoria și să apere moneda națională și ratele românilor”.

Prin intermediul purtătorului de cuvânt, Dan Suciu, BNR a explicat de ce nu intervine pe piața valutară, așa cum a sugerat PSD. O intervenţie singulară pe piaţa valutară, pentru a aprecia leului în raport cu euro, ar duce la pierderea inutilă de rezerve valutare, iar vinderea doar a unei părţi din această rezervă ar împinge dobânzile în sus, a explicat Suciu, duminică.

Sursa: Agerpres

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mircea Geoană spune că pesediștii îl atacă pentru că îi deranjează sondajele: Posibila mea candidatură creează fibrilație în sistem

Simonis: România nu e pregătită peste noapte pentru cota progresivă. La fel și cu taxa pe lux. ANAF să se raporteze la un calcul al UAT

Alfred Simonis, despre atacurile din coaliție în campania electorală: Vor exista, mai ales din eșaloanele doi și trei

PSD şi PNL se acuză reciproc pentru surparea străzii din Slănic Prahova

Partenerii noștri