Live

VIDEO. Teodorovici anunță soluția în cazul concediilor medicale

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Finanţelor a anunţat la Digi24 că săptămâna viitoare va fi adoptată o altă ordonanţă de urgenţă pentru corectarea „revoluţiei fiscale”. Problema care trebuie remediată de data aceasta este plata concediilor medicale. Ministrul de Finanțe promite că persoanele aflate în concedii medicale sau de maternitate nu vor plăti contribuții mai mari decât anul trecut. Pentru perioda de după 1 ianuarie vor putea fi făcute declarații rectificative, a spus ministrul la Digi24.

 

„Săptămâna viitoare va fi un act normativ care va repara această situaţie. Anul trecut era un anumit mecanism şi anume: aveam un salariu brut mediu de 3.131 de lei, era acel procent de 35% aplicat la acesta, peste care se aplicau contribuţiile de 10,5%. Anul acesta se aplică la indemnizaţia aferentă la care noi aplicăm 25%. De aici apar diferenţele. Proiectul de act normativ de săptămâna viitoare prevede următorul lucru: cei care sunt deja în concedii medicale sau care vor intra în astfel de concedii, dacă vor fi diferenţe, atunci se va plafona obligaţia de plată la nivelul anului trecut, astfel încât nimeni să nu piardă”, a explicat ministrul de finanțe la Digi24.

Practic, diferențele în minus la banii pe care îi încasează persoanele aflate în concediu medical prelungit sau în concediu natal provin, pe de o parte, din transferul contribuțiilor și de pe altă parte, din modificarea bazei de calcul. Aceasta nu mai este salariul mediu brut pe economie, ci salariul brut al persoanei în cauză, de multe ori mai mare decât cel mediu.

Ce spune ministrul Eugen Teodorovici: „Dacă vor exista diferențe vor fi plafonate obligațiile de plată la nivelul anului trecut. Pentru perioada scursă de la 1 ianuarie până săptămâna viitoare, când va apare actul nornativ care reglementează situația se vor pute face declarații rectificative”, a declarat el.

În ceea ce privește declarația 600 (contribuțiile achitate de persoanele ce obțin venituri independente), va exista o singură declarație în viitor, cu un singur termen de depunere, iar plata se va face de asemenea o singură dată, pe baza veniturilor estimate, a mai spus el. Toate persoanele își păstrează calitatea de asigurat medical între timp.

La celelalte probleme apărute, ministrul spune că soluţia nu e uşor de găsit şi se lucrează la găsirea de variante împreună cu Ministerul Muncii.

Teodorovici și-a mai expus o nemulțumire și a sugerat o măsură al cărei efect s-ar putea dovedi într-un viitor mai îndepărtat. Plățile contribuțiilor să fie făcute nu în funcție de salariul minim de 1900 de lei, ci de cât se câștigă. El a dat exemplul unui angajat al unei PFA (o PFA poate avea până la trei angajați) care plătește contribuții mai mari decât patronul PFA. Aceasta deoarece contribuțiile angajatului se plătesc la salariul încasat de el, în timp ce patronul ce nu este salariat le plătește la salariul minim pe economie de 1.900 lei.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Guvernul amână taxa pe lux. Boloş: Impozitul de 0,5% pentru casele și mașinile scumpe, amânat până la 30 septembrie

România, printre ţările UE cu cel mai mare deficit şi cea mai semnificativă creştere a datoriei în 2023 (Eurostat)

Pentru o Românie predictibilă și în creștere: De ce susținem cota unică de impozitare

Ciolacu anunță eliminarea „taxei pe boală” pentru gravide și bolnavii de cancer

Partenerii noștri