Live

Angajații CFR cer mărirea salariilor cu 50% și anunță proteste

Data actualizării: Data publicării:
Foto: InquamPhotos/Manases Sandor

Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari cere Executivului Dăncilă „creșterea salariilor ceferiștilor cu 50%” și accelerarea investițiilor guvernamentale în infrastructură.

În urma dezbaterilor, membrii Comitetului Director au hotărât ca în data de 14 februarie 2019, să se organizeze întâlnirea Consiliului Național de Conducere al FSTFR, iar în data de 4 aprilie 2019, în contextul programului de activități pentru marcarea Zilei Feroviarului, se va organiza un miting de protest”, se spune într-un comunicat al Federației.

Sindicaliștii mai cer și „numirea unui ministru al Transporturilor competent”.

Solicitările lor vin după ce, la finalul anului trecut, sindicaliștii de la metrou au obținut o mărire a salariilor cu 20%.

Potrivit liderului sindical Ion Rădoi, media salariului tarifar la metrou era, în decembrie, de 3.300 de lei, la care se adăugau sporuri pentru cei care lucrează noapta, în zilele de sărbătoare și în weekend. Liderul sindical a precizat că mărirea salarială se aplică și sporurilor.

Cu tot cu sporuri, salariul mediu urma să ajungă la circa 4.000 de lei.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Universitatea de Ştiinţe Politice din Paris s-a închis din cauza protestelor în sprijinul palestinienilor. Studenţi în greva foamei

Prima reacție a lui Biden după violențele din campusuri: „Au dreptul să protesteze, dar nu să provoace haos”

Noi violențe în Georgia, "legea rusă" a fost votată. Poliția a dat cu gaze lacrimogene în mulțimea care a luat cu asalt Parlamentul

Tensiunile cresc în Georgia după protestele violente, cu 63 de arestări. Parlamentarii s-au luat iar la bătaie

Partenerii noștri