Live

Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva, un altfel de drum județean. Ar putea fi deschis traficului, dar cu restricții

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Asociația Pro Infrastructură

Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva ar putea fi deschis traficului săptămâna viitoare. Cu restricții, însă. Practic, pe autostradă nu vor putea circula camioanele, din cauza problemelor pe care le are suprafața de rulare. Pentru celelalte tipuri de vehicule, traficul s-ar putea deschide, dacă se rezolvă și problema nodului rutier de la Holdea, care nu a fost recepționat, încă.

Pentru a putea fi deschis traficului, viteza pe autostradă ar urma să fie limitată la 80 de kilometri pe oră, iar camioanele de peste 7,5 tone nu vor avea acces. Potrivit Radio România Actualități, acestea sunt recomandările consultantului angajat de Compania de Drumuri pentru a verifica lucrările executate de constructorul spaniol COMSA.

Contractul pentru costrucția tronsonului de autostradă a fost reziliat la finalul lunii august, deși compania realizase 99 la sută din lucrări. Ca să nu rupă contractul, șefii transporturi au cerut extinderea garanției pentru toți cei 21 de kilometri de șosea de mare viteză la 10 ani, lucru care nu a fost acceptat de constructor.

Ministerul Transporturilor a invocat calitatea proastă a lucrărilor. În replică, spaniolii au spus că lucrările sunt conforme, iar cei 21 de kilometri de autostradă pot fi deschiși traficului, dovadă fiind faptul că au fost acceptate de CNAIR care le-a achitat 94% din valoarea contractului de aproape 580 de milioane de lei.

Însă, în urmă cu o lună, pe acest lot a apărut o fisură în asfalt, cu o lungime de 15 metri și o lățime de un centimetru. Alte problemele constatate pe acest tronson de autostradă sunt legate de scurgerea apelor, dar și de utilizarea unor umpluturi în terasamente care nu sunt bune. Potrivit societății civile, toate aceste lucruri puteau fi remediate sub trafic.

Odată cu rezilierea contractului, Compania de Drumuri a renunțat și la garanția de patru ani oferită de constructor. Pentru a face rost de bani pentru lucrările de reparații, CNAIR a executat scrisoarea de garanție depusă de constructor și i-a aplicat penalități.

Compania spaniolă a contestat în instanță decizia de rezilierea contractului de de executare a garanției și a primit câștig de cauză în primă instanță. De la începutul anului și până în prezent autoritățile au inaugurat doar 22 de kilometri de autostradă. Asta deși, la începutul anului, autoritățile de la Transporturi promiteau 180 de kilometri, cifră care a fost revizuită apoi la 100 de kilometri.

Editor: Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Grindeanu e sigur că banii din PNRR pentru infrastructura rutieră vor fi folosiți integral. „Am semne de întrebare pe zona CFR”

Care este stadiul lucrărilor pe secţiunea Tigveni - Curtea de Argeş a Autostrăzii A1 Sibiu - Piteşti. Anunțul CNAIR

Grindeanu anunță că Centura Timișoarei va fi dată în circulație în iulie. Ce spune despre „celebra autostradă pentru urși”

Grindeanu anunță un pas important pentru construcţia unei noi autostrăzi: Alternativa Techirghiol

Partenerii noștri