Live

Planuri pentru Centura Capitalei. 4 benzi între Jilava și Chiajna și o premieră: intersecție pe trei niveluri

Data publicării:
Șoseaua de centură a Capitalei este sufocată de traficul intens Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Se fac planuri pentru lărgirea la patru benzi a încă 15 kilometri din Centura Capitalei, între Jilava și Chiajna. Compania de Drumuri va lansa cât de curând la licitație modernizarea centurii de sud a Capitalei, între DN5 și autostrada spre Pitești.

În premieră, pe această secțiune vor fi realizate intersecții pe trei niveluri și va fi construită și o parcare pentru camioane.

Valoarea proiectului este estimată la 670 de milioane de lei.

Centura Capitalei are 72 de kilometri. Aproape jumătate din centură are în prezent două benzi pe sens.

Ce se întâmplă cu Centura Capitalei

„Ne-am propus ca până la sfârşitul anului să înceapă lucrările pe toate cele trei tronsoane de autostradă de Centură a Bucureştiului din zona de sud, astfel încât într-un timp cât mai scurt să reuşim construcţia autostrăzii”, declara premierul la sfârșitul lunii trecute, subliniind că probabil Bucureștiul este singura capitală din Uniunea Europeană care nu are autostradă de centură.

Ministrul transporturilor a prezentat recent, la Digi24, situația Centurii București.

„Inelul de centură a Capitalei are 102 km. Sectorul de sud are trei tronsoane, total 52 de km.

Tronsonul 1 are termen de predare a proiectului tehnic și vom emite ordinul de începere a lucrărilor până la sfârșitul anului.

La tronsonul 2 au început lucrările pe o secțiune și vom da ordin de începere și pe diferența de 14 km, dar din păcate, pe tronsonul 3, antreprenorul nu a predat proiectul la timp, i-am aplicat o penalitate, sperăm să se trezească și să avem toate cele trei tronsoane în lucru până la sfârșitul acestui an.

În ceea ce privește sectorul de nord, cu cei 50 de km, avem un tronson pentru care am semnat contractul de proiectare și execuție și trei tronsoane licitate, dar care se află în perioada de contestație, din păcate, toate trei”, a explicat ministrul transporturilor.

„Noi ne-am propus ca până în 2023 inelul de centură al Bucureștiului, la profil de autostradă, să fie finalizat ca parte componentă a coridorului principal pan-european Constanța-București-Pitești-Sibiu-Nădlac”, a arătat ministrul transporturilor.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Fost fotbalist de la FCSB, întreținut de mama sa: ”Sumele de bani dăruite de mine, principala sursă de venit a familiei lui”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

CNAIR va implementa sistemul 2+1 pe „Drumul morții” - DN2. Cum va funcționa măsura de siguranță

A fost emisă autorizaţia de construire pentru lărgirea Centurii Bucureşti între Domneşti şi DN5. Când încep lucrările

CNAIR: Conexiunea dintre A0 și DN2 în zona Afumaţi se va putea face anul acesta

Podul suspendat de la Brăila va fi asfaltat pentru a patra oară, la un an după inagurare. „De data acesta e o rețetă asfaltică nouă”

Partenerii noștri