Live

Valentin Gvinda refuză postul de șef al TAROM, în plin scandal legat de oprirea avioanelor la sol în ziua moțiunii

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Compania TAROM nu are încă o conducere, la o săptămână distanță de la demiterea Mădălinei Mezei din funcția de director general. Valentin Gvinda, cel desemnat să ocupe postul de director, a anunțat Consiliul de Administrație al transportatorului aerian că refuză oferta.

Valentin Gvinda ar fi fost al cincilea director al Tarom într-un singur an, o performanță negativă pentru compania de stat care este pe pierdere de 11 ani. Anul trecut, TAROM a înregistrat o pierdere de aproape 183 de milioane de lei, iar ultimul an pe profit a fost 2007.

Marți, 15 octombrie, Mădălina Mezei a fost demisă din funcţia de director general al companiei aeriene Tarom, iar Consiliul de Administrație l-a desemnat director interimar pe Valentin Gvinda.

După ce a fost demisă, Mezei a acuzat că ministrul interimar al Transporturilor, Răzvan Cuc, i-ar fi cerut să țină la sol mai multe avioane în ziua moțiunii de cenzură, astfel încât unii parlamentari să nu poată ajunge la București pentru votul din Parlament.

DNA a demarat o anchetă în acest caz, iar Mezei este audiată astăzi. „Singura declaraţie e că sunt ferm convinsă că adevărul va ieşi la iveală. Mă duc şi spun adevărul”, a spus ea, înainte de a intra în sediul direcției anticorupție.

Surse: Digi24, Mediafax

Editor web: Monica Bonea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Victor Ponta a dat statul român în judecată, inclusiv DNA și procurorul care l-a trimis în judecată în dosarul Turceni - Rovinari

Comisia Europeană a aprobat ajutorul de 95,3 milioane de euro pentru TAROM

BEJ Prahova i-a admis candidatura lui Iulian Dumitrescu, cercetat penal, pentru un nou mandat de președinte al Consiliului Județean

Șeful Direcţiei Energie din Complexul Energetic Oltenia a fost reţinut pentru trafic de influenţă

Partenerii noștri