Live

A-l compara pe Putin cu Stalin e „mai degrabă o insultă la adresa” lui Stalin, susține un fost ambasador britanic în Rusia

Data publicării:
A-l compara pe Putin cu Stalin e „mai degrabă o insultă la adresa” lui Stalin, susține un fost ambasador britanic în Rusia. FOTO: Getty Images

A-l compara pe Vladimir Putin cu Stalin este „mai degrabă o insultă la adresa” fostului dictator sovietic, a declarat fostul ambasador britanic în Rusia, Sir Andrew Wood, scrie Sky News.

„Stalin conducea un regim josnic și însetat de sânge, dar era un regim organizat. Modul în care Rusia este guvernată acum de Putin nu este un regim propriu-zis, în sensul că nu este organizat în niciun fel, cu excepția faptului că trebuie să faci ceea ce îți spune Putin”, a spus fostul diplomat.

Întrebat cum vede Rusia acum, Sir Andrew a răspuns: „Cu milă”.

„Cred că, spunând-o grosolan, Putin este un trădător al țării sale. El a creat ceva care acum este îndreptat în primul rând spre violență și sânge. Când vorbește despre unitatea poporului rus în jurul său și despre recunoștința lui pentru asta, spune prostii".

Fostul ambasador a comentat o declarație a secretarului britanic al Apărării, Grant Shapps, care afirmase  Vladimir Putin se comportă ca un „Stalin al zilelor noastre”. Într-un editorial publicat în The Telegraph, Shapps a declarat că președintele rus este „un tiran căruia Occidentul trebuie să-i țină piept”.

„În mod șocant, la sfârșitul următorului său mandat de cinci ani, el va fi fost la putere aproape la fel de mult timp ca și dictatorul Iosif Stalin. Putin se comportă ca un Stalin al zilelor noastre”, a scris el.

Totodată, sir Andrew Wood a declarat pentru Sky News că a fost „marcat” de felul în care a vorbit Putin după ce a obținut victoria: „El a vorbit despre recunoștința pentru poporul care îl susține. Este însă destul de evident că nu era adevărat și el știa asta”.

Vladimir Putin a declarat în discursul său de victorie că rezultatul a arătat că oamenii au „încredere” și „speranță” în el și că Rusia este o „familie unită”.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Novak Djokovic s-a întins pe jos și a urlat de durere, după ce a fost lovit în cap! Decizia luată imediat și anunțul oficial

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„3 miliarde de euro sunt aproape nimic”. Reacția unui oficial ucrainean despre un posibil ajutor financiar pentru Kiev

Casa Albă avertizează că Rusia își va intensifica atacurile în Ucraina și va încerca să creeze o "zonă tampon" de-a lungul graniţei

Scrisoare colectivă adresată Comitetului Nobel pentru respingerea candidaturii lui Ruben Vardanyan la Premiul Nobel pentru Pace

„Momentul critic al războiului va veni peste două luni”, susține comandantul forțelor terestre din Ucraina

Partenerii noștri