Live

160.000 de actori de la Hollywood amenință cu greva, după ce negocierile cu marile studiouri de film s-au soldat cu eșec

Data actualizării: Data publicării:
Este pentru prima oară din 1980 când actorii, membri ai sindicatului, ar putea bloca filmările la producții cinematografice și de televiziune. FOTO: Profimedia

Aproape 160.000 de actori de la Hollywood ar putea intra în grevă, după ce sindicatul care îi reprezintă nu a reușit să negocieze creșteri salariale și alte beneficii fiscale și de imagine cu marile studiouri americane și platformele de streaming. Sindicatul SAG-AFTRA susține că eșuarea negocierilor riscă să ducă la oprirea filmărilor. Fran Drescher, liderul sindical, a declarat că ofertele studiourilor au fost "insultătoare și lipsite de respect", transmite CNN.

Este pentru prima oară din 1980 când actorii, membri ai sindicatului, ar putea bloca filmările la producții cinematografice și de televiziune.

Ultima dată când actorii şi scenariştii au fost în grevă simultan a fost în 1960.

Sindicatul a declarat că liderii prezenți la negocieri au recomandat în unanimitate greva, iar conducerea va vota asupra acestei recomandări. Membrii simpli ai sindicatului votaseră însă în proporție de 98% în favoarea autorizării grevei.

"După mai mult de patru săptămâni de negocieri, Alianţa producătorilor de film şi televiziune (AMPTP) (...) refuză în continuare să ofere un acord echitabil în probleme esenţiale pentru membrii SAG-AFTRA, cum ar fi salariile lor", a precizat sindicatul într-un comunicat.

"SAG-AFTRA a negociat cu bună-credinţă şi a fost dornică să ajungă la un acord care să răspundă suficient de bine nevoilor artiştilor, dar răspunsurile AMPTP la cele mai importante propuneri ale sindicatului au fost insultătoare şi lipsite de respect faţă de contribuţiile noastre masive la această industrie", a mai spus Drescher.

Alianţa producătorilor de film şi televiziune, dezamăgită de rezultatul discuţiilor

"Suntem profund dezamăgiţi de faptul că SAG-AFTRA a decis să renunţe la negocieri", a declarat grupul.

"Aceasta este alegerea Uniunii, nu a noastră. Făcând acest lucru, a respins oferta noastră de creşteri salariale şi reziduale istorice, plafoane substanţial mai mari pentru contribuţiile la pensie şi sănătate, protecţii pentru audiţii, perioade de opţiune pentru seriale mai scurte, o propunere revoluţionară privind AI care protejează imaginea digitală a actorilor şi multe altele. În loc să continue să negocieze, SAG-AFTRA ne-a pus pe un curs care va adânci dificultăţile financiare pentru mii de oameni care depind de industrie pentru a-şi asigura existenţa", a mai comunicat Alianța.

Sindicatul caută o formulă reziduală de streaming care să ţină cont de succesul serialelor. Studiourile nu au fost dispuse să dezvăluie propriile date de audienţă, ceea ce a determinat SAG-AFTRA să propună folosirea indicatorilor de la Parrot Analytics, o firmă terţă de date.

Editor : Andreea Smerea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Englezii l-au descoperit pe ”românul care e atât de bogat încât a uitat că are una dintre cele mai tari mașini din istorie”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Agricultura din România nu are suficienți tractoriști. Salariile din domeniu ajung până la 3.000 de euro. Motivele care au dus la criză

Presa din Ungaria: „E oficial, românii trăiesc mai bine decât maghiarii”

Avertizare de călătorie pentru românii care merg în Franța: Va avea loc o grevă în transportul aerian

Ciolacu: Faptul că lună de lună inflaţia e pe trend descendent, chiar accelerat, personal îmi arată clar că suntem pe drumul corect

Partenerii noștri