Live

AUDIO | Cum reacționează piloții unui F-15 israelian în momentul în care pierd cupola carlingii la peste 9.000 de metri

Data actualizării: Data publicării:
Foto: GettyImages

Un avion de luptă F-15 al forţelor aeriene militare israeliene a efectuat o aterizare de urgenţă, după ce a pierdut acoperişul cabinei piloţilor la o altitudine de 9.144 de metri, lăsând echipajul fără protecţie în faţa vântului puternic şi a frigului extrem, a anunţat luni armata israeliană, citată de AFP.

La 2 ianuarie, în timp ce efectuau un zbor de antrenament, piloţii au văzut cum cupola cabinei lor s-a desprins, luându-şi zborul, în condiţiile în care temperatura din exterior era de minus 45 de grade Celsius, potrivit comunicatului armatei.

„Suntem fără acoperiş şi vom ateriza în apropierea bazei” din Nevatim (sud), a declarat unul dintre piloţi prin radio, acoperit de zgomotul vântului şi al motorului, potrivit unui înregistrări audio difuzată de armată.

Aterizarea s-a desfăşurat fără incidente, precizează comunicatul, potrivit căruia comandantul armatei aerului a ordonat oprirea imediată a tuturor zborurilor de antrenament cu F-15 până la finalizarea anchetei cu privire la acest incident.

Conform cotidianului Haaretz, forţele aeriene israeliene dispun de o flotă de F-15 de fabricaţie americană încă din anii 1970. Aparatul F-15 era considerat drept cel mai bun avion de vânătoare al armatei israeliene până când aceasta a primit avioane invizibile americane F-35 în decembrie 2016.

Sursa: Agerpres

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

David Cameron spune că Hamas a primit o „ofertă foarte generoasă” de armistițiu de 40 de zile în Gaza

New York Times: CPI se pregăteşte să emită mandate de arestare pe numele unor oficiali israelieni şi ai Hamas. Ar fi vizat și Netanyahu

Mahmoud Abbas, apel disperat către SUA: „Opriți un asalt al Israelului asupra oraşului Rafah. Ar fi cel mai mare dezastru”

„Simțim că ne-ați abandonat. E înfricoșător”. Hamas a publicat o nouă înregistrare cu doi ostatici israelieni din Fâșia Gaza

Partenerii noștri