Live

Balonul spion chinez doborât de SUA putea să colecteze date despre baze militare și să le trimită la Beijing în timp real

Data publicării:
Distrugerea balonului chinez de către SUA a dus la o criză diplomatică între cele două țări. Foto: Profimedia Images

Balonul chinez doborât de SUA la începutul acestui an, după ce a trecut peste teritoriul american, a colectat informații de la bazele militare cu câteva zile înainte de a fi doborât, relatează presa americană citată de BBC.

Balonul a putut transmite date către Beijing în timp real, potrivit unor oficiali americani citați de NBC News. Balonul capta semnale electronice de la sisteme de armament în loc să facă fotografii.

Casa Albă nu a confirmat aceste informații, dar un purtător de cuvânt a spus că SUA au reușit să limiteze capacitatea balonului de a colecta informații.

Oficialii americani spun că au urmărit balonul în timp ce acesta zbura deasupra Alaskăi și Canadei înainte ca acesta să intre din nou în spațiul aerian american, la începutul lunii februarie.

Ambarcațiunea, care avea o înălțime de aproximativ 60 de metri, a fost doborâtă în largul coastelor Carolinei de Sud, pe 4 februarie, de un avion de luptă american.

Oficialii americani au anunțat apoi că au recuperat balonul și că anchetatorii analizează resturile. Oficialii chinezi susțin că era vorba de un balon meteorologic civil și că SUA au reacţionat exagerat doborându-l.

Totuși, oficiali americani au spus că China putea controla balonul, astfel încât să poată face mai multe treceri peste baze militare și că uneori zbura într-o buclă în formă de opt.

Incidentul a declanșat o dispută diplomatică și l-a determinat pe secretarul de stat al SUA Antony Blinken să-și anuleze o vizită în China.

În săptămânile după ce balonul a fost doborât, avioanele de luptă americane au doborât câteva alte baloane despre care bănuiau că provin din China. Aceasta, în condițiile în care departamentul american al Apărării spune că China operează o flotă de baloane în întreaga lume.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O cățelușă Golden Retriever s-a născut cu blana verde, iar imaginile cu ea au ajuns virale

Biden se va întâlni cu regele Iordaniei săptămâna viitoare, la Casa Albă

SUA acuză Rusia pentru atacurile cibernetice în Europa: Condamnăm cu fermitate acțiunile serviciului rus de informații

Macron îl va presa pe Xi Jinping să-şi folosească influenţa asupra lui Putin: „Trebuie să lucrăm cu China pentru a construi pacea”

Partenerii noștri