Live

Biden, după ce Trump a spus că va încuraja Rusia să atace țările NATO: „A promis că va guverna ca un dictator”

Data publicării:
Președintele american Joe Biden. Foto: Profimedia Images

Preşedintele american Joe Biden a denunţat, duminică  afirmaţiile „îngrijorătoare şi periculoase” făcute cu o zi înainte de rivalul său Donald Trump, care a spus că va încuraja Rusia să atace ţările NATO dacă acestea nu îşi plătesc partea, scrie AFP, potrivit Agerpres. 

În timpul unui miting, sâmbătă, în Carolina de Sud, Donald Trump a relatat între altele o conversaţie cu unul dintre şefii de stat din NATO, fără a-l numi.

„Unul dintre preşedinţii unei ţări mari s-a ridicat şi a spus: Ei bine, domnule, dacă nu plătim şi suntem atacaţi de Rusia, ne veţi proteja?”, a povestit miliardarul înainte de a dezvălui răspunsul său: „Nu, nu v-aş proteja. De fapt, i-aş încuraja să vă facă ce vor. Trebuie să vă plătiţi datoriile”.

Donald Trump, care se va confrunta probabil cu Joe Biden la alegerile prezidenţiale din noiembrie, critică în mod regulat aliaţii Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord pentru că nu îşi respectă angajamentele în ceea ce priveşte cheltuielile militare. În timpul campaniei, el a ameninţat deja în mai multe rânduri că va părăsi NATO dacă se întoarce la Casa Albă.

Pentru democrat, cuvintele fostului preşedinte republican au indicat în mod clar „dorinţa sa de a abandona aliaţii NATO ai Americii în cazul unui atac rus”.

„Faptul că Donald Trump recunoaşte că intenţionează să-i dea lui Putin undă verde pentru mai mult război şi violenţă, pentru a-şi continua atacul brutal împotriva unei Ucraine libere şi pentru a extinde agresiunea asupra popoarelor din Polonia şi ţările baltice este îngrijorător şi periculos”, a declarat Joe Biden într-un comunicat.

„Din păcate”, aceste remarci „sunt previzibile venite de la un om care a promis că va guverna ca un dictator, precum cei pe care îi laudă, încă din prima zi de la întoarcerea în Biroul Oval”, a adăugat preşedintele american.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mircea Geoană: Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa

Riabkov: Rusia va răspunde cu aceeaşi monedă la orice comportament nuclear ambiguu al Occidentului

Primul transport cu ajutor umanitar livrat prin portul artificial al SUA a ajuns în Fâșia Gaza

Un bărbat și-a transformat tatăl mort într-un chatbot. Clonele digitale care imită morții, o industrie de sute de miliarde de euro

Partenerii noștri