Live

Bulgaria ar putea intra în Schengen la 1 octombrie, spune ministrul de externe

Data publicării:
Ministrul bulgar de externe, Nikolay Milkov. Foto: Profimedia Images

Ministrul de externe al Bulgariei, Nikolay Milkov, a declarat joi, în cadrul unei audieri în comisia parlamentară din Legislativul bulgar, că data de 1 octombrie „s-ar putea eventual contura” pentru aderarea Bulgariei la spațiul Schengen, potrivit Standart News.

Suedia sprijină extinderea spațiului Schengen, a declarat ministrul Nikolay Milkov. Acesta a precizat că a avut o conversație cu ambasadorul Suediei care l-a asigurat că președinția suedeză a Uniunii Europene va lucra pentru extinderea Schengen.

„El m-a asigurat că Suedia va continua să lucreze pentru extinderea Schengen, iar faptul că prioritatea nu este înregistrată oficial ca atare nu înseamnă că Suedia nu va sprijini dezvoltarea procesului de extindere a Schengen”, a spus ministrul bulgar de externe.

Se așteaptă clarificarea exactă a ceea ce Țările de Jos se așteaptă să vadă în viitorul raport privind Bulgaria și pregătirea Ministerului Afacerilor Externe pentru a răspunde la toate întrebările din timpul inspecției:

Se așteaptă clarificarea exactă a situației legat de ceea ce Țările de Jos se așteaptă să vadă în viitorul raport privind Bulgaria și pregătirea Ministerului Afacerilor Externe pentru a răspunde la toate întrebările în timpul verificării: „sistemele electronice, activitatea serviciilor consulare, orice ar verifica acestea, trebuie să fie în conformitate, și nu corespundă nu cu cerințele din prezent, ci cu cele de la data posibilei noastre aderări, care ar putea fi 1 octombrie 2023”, a comentat ministrul Milkov.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Bulgaria nu îndeplinește condițiile pentru aderarea la zona euro

Ministrul Apărării: Sistemul Patriot operațional în România este indispensabil

Podul Giurgiu - Ruse intră în reparații pe partea bulgărească. Cum se va circula și când vor fi gata lucrările

Ministerul Sănătății vrea să cumpere echipamente medicale pentru secțiile ATI din țară

Partenerii noștri