Bulgaria nu îndeplinește condițiile pentru aderarea la zona euro

Data publicării:
Bancnote și monede euro de diferite valori.
Foto: Profimedia Images

Bulgaria încă nu îndeplineşte criteriile pentru intrarea în zona euro, prevăzută pentru 1 ianuarie 2025, a recunoscut, marţi, Banca Naţională, care a pus această situaţie pe seama crizei politice din ţară, unde pe 9 iunie va avea loc al 6-lea rând de alegeri din ultimii trei ani, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

"Ca rezultat al crizei politice din ultimii ani am pierdut atât iniţiativa, cât şi conducerea în procesul de adeziune la zona euro", a spus guvernatorul Băncii centrale, Dimitar Radev, într-o conferinţă de presă.

Acesta a dat asigurări că raportul de convergenţă, care se va publica luna viitoare, va arăta că ţara nu îndeplineşte toate criteriile, printre care se află stabilitatea preţurilor, controlul deficitului şi stabilitatea cursului de schimb şi a ratelor dobânzii.

Inflaţia interanuală a fost în martie de 3%, peste media din zona euro, de 2,4%.

Guvernatorul a afirmat că instituţia pe care o conduce şi băncile vor fi complet pregătite la finele acestui an pentru adoptarea euro, dar a avertizat că sunt alte aspecte tehnice şi logistice care depind de Guvern, ce trebuie adaptate pentru a funcţiona în condiţiile zonei euro.

În acest sens, a subliniat că ţara are nevoie de o structură politică proeuropeană clar stabilită şi sustenabilă şi de aprobarea cât mai repede a legii privind introducerea monedei unice, lege care "va da indicaţii clare şi noi garanţii juridice pentru companii şi gospodării cu privire la ceea ce urmează".

Radev a spus că, dacă această situaţie va apărea după alegerile din 9 iunie, Bulgaria are încă şanse realiste de a adopta euro anul viitor.

În aprilie, guvernatorul anunţase deja posibilitatea ca intrarea în zona euro să nu se producă de la 1 ianuarie, ci mai târziu, în cursul anului, mai scrie EFE.

Editor : A.V.D

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
400 de radare fixe schimbă regulile pe șoselele din România. Drumurile pe care vor fi montate camerele care...
Digi FM
„Inima mi-e mult mai ușoară acum”. Doi muncitori au fost salvați dintr-un tunel, după o săptămână de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cât o costă pe Andreea Bănică începutul școlii. A dat 700 de lei pe manuale: "Dacă îmi permit să-i țin la...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
George Clooney și-a ipotecat casa și s-a plătit cu doar 1 dolar pentru a face un film. Dezvăluiri despre...
Adevarul
Victor Ponta, la „Interviurile Adevărul”, despre întârzierea formării Guvernului: „Cât mai putem ține România...
Newsweek
Ce trebuie să facă pensionarii care vor să recupereze CASS la pensie? Judecătorii decid dacă dau banii înapoi
Digi FM
Cristina Spătar, sinceră despre problemele de sănătate. Cântăreața a intrat în depresie: „Am văzut cada plină...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
Creatură uriașă, surprinsă lângă o plajă din New York. Manta de aproape 8 metri a apărut chiar în apropierea...
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”