Live

Caniculă aprigă în Grecia. Angajatorii sunt obligați să permită telemunca, iar autoritățile pun la dispoziție spații cu aer condiționat

Data publicării:
Val de căldură în Grecia. Foto: Profimedia Images

Grecia a luat măsuri, printre care promovarea telemuncii, pentru a face faţă unui val de căldură extrem, cu temperaturi care ar putea ajunge, vineri, până la 44 de grade Celsius, potrivit Serviciului Naţional de Meteorologie (EMI), conform Agerpres.

Guvernul elen a anticipat situaţia şi, de joi, angajatorii trebuie să permită programul de lucru flexibil şi să promoveze telemunca pentru a evita căldura amiezii. Multe municipalităţi au pus deja la dispoziţie încăperi şi spaţii cu aer condiţionat, astfel încât oamenii şi mai ales persoanele din grupurile vulnerabile să se refugieze acolo.

Potrivit EMI, vineri, în cea mai mare parte a Greciei continentale temperatura va depăşi 40 de grade Celsius, în timp ce în zona centrală a ţării termometrul va ajunge la 44 de grade Celsius. Sâmbătă va continua căldura extremă şi abia de duminică temperatura va scădea uşor.

Potrivit televiziunii private MEGA, autorităţile examinează o posibilă închidere a Acropolei din Atena - unde temperatura va ajunge, vineri, la 42 de grade Celsius, măsură care a fost luată şi în timpul perioadei de caniculă din anii 2019 şi 2021.

Începând cu luna mai, aproximativ 15.000 de turişti vizitează situl în fiecare zi şi mulţi dintre ei trebuie să aştepte până la o oră sub soare pentru a avea acces, deoarece accesul este limitat la un anumit număr de vizitatori simultan.

Temperaturile ridicate vor persista şi în cursul săptămânii viitoare, iar apoi vor fi însoţite de vânturi puternice în multe zone ale ţării, motiv pentru care Ministerul Protecţiei Civile avertizează deja despre un risc mai mare de incendii începând de luni, 17 iulie.

În urmă cu doi ani, în Grecia temperaturile au ajuns în unele zile în timpul verii la 46 de grade Celsius şi au depăşit astfel recordul din 1987 în care un val de căldură cu aceste caracteristici la sfârşitul lunii iulie a provocat 1.300 de morţi în întreaga ţară.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Oceanele au stabilit noi recorduri de temperatură în fiecare zi din ultimul an. Diferențele de la un an la altul sunt „uriașe”

Motivul pentru care cercetătorii vor să dezgroape ADN-ul plantelor preistorice din adâncurile Arcticii

Cum arată capitala de 35 de miliarde de dolari construită de la zero în junglă

Imagini greu de privit din Vietnam. Pescarii înaintează cu greu cu bărcile printre sute de mii de pești morți, pe sute de hectare

Partenerii noștri