Live

Cel mai popular parc de distracții din Europa după Disneyland Paris se deschide în 29 mai și anunță cum poate fi vizitat

Data publicării:
FOTO: Facebook

Parcul de distracţii german Europa-Park, cel mai popular din Europa după Disneyland Paris, situat foarte aproape de graniţa cu Franţa, se va redeschide pe 29 mai, mai întâi pentru locuitorii din Germania, în condiţiile în care graniţele rămâne închise, a anunţat conducerea parcului, relatează AFP.

Hotelurile şi restaurantele din Europa-Park se vor redeschide treptat începând cu 18 mai, apoi parcul pe 29 mai, a menţionat într-un comunicat conducerea parcului de distracţii, care a primit peste 5,7 milioane de vizitatori în 2019.

Situat în Rust, în sud-vestul Germaniei, la câţiva kilometri de sudul Alsaciei, regiune franceză grav afectată de epidemia de coronavirus, Europa-Park a amânat redeschiderea sa în primăvară, programată pe 28 martie, după perioada obişnuită de închidere pe timpul iernii.

Pentru "a reduce la minimum riscul de infecţie" la faţa locului, numărul de vizitatori va fi limitat şi biletele vor trebui să fie achiziţionate online, marcaje vor fi amplasate pe sol pentru a menţine distanţele la cozi, iar suprafeţele vor fi dezinfectate în mod regulat, a explicat conducerea parcului, scrie Agerpres.

Familia Mack, care deţine parcul de distracţii, speră să poată primi din nou vizitatori din alte ţări decât Germania, "imediat ce se va restabili circulaţia transfrontalieră".

Noul parc acvatic Rulantica, care se află lângă Europa-Park, rămâne închis pentru moment.

Redactare G.M.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Nota surprinzătoare primită de Radu Drăgușin după ce a jucat 103 de minute în ultimul meci al sezonului pentru Tottenham

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Maia Sandu confirmă că Republica Moldova negociază un acord de securitate cu UE

Un politician al partidului de extremă-dreapta AfD din Germania a fost lovit cu o scrumieră în cap. Ce a declarat atacatorul

Explozie puternică într-un bloc din Germania. Trei oameni au murit, iar alți 16 au fost răniți

Olaf Scholz se opune reintroducerii serviciului militar obligatoriu, după modelul Suediei

Partenerii noștri