Live

CIA va încerca să medieze, la Paris, un acord de armistițiu între Israel și Hamas

Data publicării:
William Burns, directorul CIA. Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia Images

Directorul CIA, serviciul american de informaţii, se va întâlni, „în următoarele zile la Paris”, cu omologii săi israelian şi egiptean, precum şi cu prim-ministrul Qatarului, pentru a încerca să încheie un acord de armistiţiu între Israel şi Hamas, a declarat, vineri, pentru AFP, o sursă de securitate dintr-un stat implicat în negocieri, conform Agerpres.

Această sursă a confirmat, astfel, informaţii din mai multe surse de presă americane potrivit cărora preşedintele Joe Biden intenţionează să-l trimită foarte curând în Europa pe şeful CIA, William Burns, în speranţa de a negocia un armistiţiu în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor.

Joe Biden a discutat cu emirul Qatarului, Tamim bin Hamad Al-Thani, despre „ultimele evenimente din Israel şi Gaza, inclusiv despre eforturile de eliberare a ostaticilor răpiţi de Hamas”, a anunţat, vineri, Casa Albă, subliniind că nu este de aşteptat niciun anunţ „iminent”.

Aproximativ 250 de persoane au fost răpite şi duse în Fâşia Gaza în timpul atacului Hamas din 7 octombrie împotriva Israelului, potrivit autorităţilor israeliene. Aproximativ o sută au fost eliberate la sfârşitul lui noiembrie în cursul unui armistiţiu în schimbul unor prizonieri palestinieni, iar 132 de ostatici sunt încă ţinuţi captivi pe teritoriul palestinian, dintre care 28 ar fi murit.

În ripostă, Israelul a promis că va „anihila” Hamas, aflat la putere în Fâşia Gaza din 2007, şi a lansat o vastă operaţiune militară care a dus la moartea a 26.083 de oameni, majoritatea femei, copii şi adolescenţi, potrivit oficialilor din Gaza.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Nota surprinzătoare primită de Radu Drăgușin după ce a jucat 103 de minute în ultimul meci al sezonului pentru Tottenham

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

La doar 17 ani, o fată și-a luat doctoratul în medicină

31 de morți după ce armata israeliană a atacat o tabără de refugiați din centrul Fâșiei Gaza

Campanie electorală plină de jigniri în SUA. Biden și Trump se insultă reciproc: „Un ratat dezechilibrat” / „Un nemernic fără margini”

Zelenski: "Partenerii noștri se tem că Rusia va pierde acest război". Cum a argumentat liderul de la Kiev această declarație

Partenerii noștri