Live

Conducta Nord Stream 2 a fost umplută cu gaze naturale, pentru prima dată

Data actualizării: Data publicării:
Proiectul Nord Stream 2 leagă Germania de Rusia printr-un gazoduct pe sub Marea Baltică. Foto: Profimedia Images

Operatorul controversatei conducte Nord Stream 2 a anunţat luni demararea operaţiunii de umplere cu gaz, pentru prima dată. Luna trecută, grupul rus Gazprom a anunţat finalizarea lucrărilor de construcţie la gazoductul care este compus din două linii separate, ce pot să transporte anual 55 de miliarde de metri cubi de gaze din Rusia în Germania, o cantitate suficientă pentru aprovizionarea a 26 de milioane de gospodării.

Pentru ca livrările să înceapă, conducta trebuie umplută cu gaze naturale.

La hub-ul de gaze TTF din Olanda, preţurile spot s-au triplat de la începutul anului, ajungând la un nivel record. Creşterea preţurilor la energie a dus costurile la electricitate în Europa la cel mai ridicat nivel din ultimii ani şi este puţin probabil ca situaţia să se schimbe până la finele anului, ceea ce înseamnă facturi mari cu încălzirea la iarnă pentru consumatori.

Un grup de parlamentari europeni a cerut luna trecută Comisiei Europene să investigheze rolul Gazprom în creşterea preţurilor gazelor naturale din Europa, apreciind că suspectează compania rusă de manipularea pieţei. Ei au suspiciuni faţă de "eforturile Gazprom de a face presiuni" asupra Europei pentru a aproba lansarea mai rapidă a gazoductului Nord Stream 2.

Într-o scrisoare din 16 septembrie adresată Comisiei Europene, aproximativ 40 din cei 700 de parlamentari europeni au informat că suspectează Gazprom că ar fi acţionat pentru majorarea preţurilor gazelor naturale.

"Cerem Comisiei Europene să deschidă urgent o investigaţie privind posibila manipulare deliberată a pieţei de către Gazprom şi potenţiala încălcare a reglementărilor UE privind concurenţa", se arată în scrisoare.

Executivul comunitar a confirmat primirea scrisorii şi a anunţat că va răspunde în timp util.

Oficialii din Parlamentul European citează o serie de incidente, inclusiv recentele închideri ale unor facilităţi de producţie ale Gazprom şi au anunţat că firma a refuzat să rezerve capacităţi de transport a gazelor naturale prin conductele existente, relatează dpa, citată de Agerpres.

"Toţi aceşti factori ne permit să suspectăm să avansul record al preţurilor gazelor naturale din Europa din ultimele săptămâni ar putea fi rezultatul direct al manipulării deliberate a pieţei de către Gazprom", se arată în scrisoare.

Citește și: ANALIZĂ Criza gazelor din Europa. De ce crește factura la energie și cum șantajează Gazprom UE

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Angajata lui Gigi Becali de la FCSB nu s-a mai ferit și a spus totul: ”Era o povară”. Acum vede lucrurile diferit

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Putin încalcă din nou regulile internaționale. UE critică Moscova după ce a preluat controlul unor firme italiene şi germane

România vrea să devină cel mai important hub energetic din Europa. Burduja: Vom putea ajuta Moldova, Ucraina și alte țări vecine

Republica Moldova va cumpăra gaze naturale lichefiate din SUA

România este cel mai puţin dependentă de gazele de import dintre țările UE (analiză)

Partenerii noștri