Live

Video Confruntări violente între protestatari și Secret Service la Washington. Mulțimea scandează împotriva lui Donald Trump

Data publicării:
Protest antirasism la Washington DC. Foto: Alex Wong/Getty Images

Protestele violente din Statele Unite intră într-o nouă etapă. Un grup de manifestanți s-a adunat în fața Casei Albe peste noapte și au intrat în altercații violente cu membri ai Secret Service, agenția care este însărcinată cu protecția președintelui, relatează CNN. Washington DC este unul dintre cele 32 de orașe americane în care au erupt proteste de stradă ca urmare a uciderii lui George Floyd.

Timp de cinci ore continuu, protestatarii s-au confruntat cu ofițeri ai Secret Service la barierele din fața Casei Albe. De câteva ori protestatarii au ridicat barierele de metal și au început să se împingă spre zidul de scuturi al ofițerilor. Protestatarii au împins atât de tare, în unele cazuri, încât unii agenți au trebuit să se retragă cu răni minore.

Agenții s-au folosit de gaze lacrimogene și spray paralizant pentru a îi ține la distanță pe protestatarii furioși.

Pe timpul nopții, protestatarii au scandat împotriva președintelui Donald Trump, dar și mesaje de solidaritate cu victimele brutalității poliției. Ei au cerut dreptate pentru uciderea lui George Floyd. Protestatarii au aruncat și sticle de apă și alte obiecte spre agenții Secret Service, iar barierele metalice au fost înlocuite constant în condițiile în care protestatarii le rupeau în încercarea de a pătrunde pe domeniul Casei Albe.

Editor: Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Nu pot să respir”. Un afroamerican a murit după ce a fost trântit la pământ și imobilizat de polițiști. Momentul a fost filmat

Poliţistul condamnat pentru uciderea lui George Floyd a fost înjunghiat în închisoare (NYT)

ONU trimite în SUA o echipă de experţi în rasism, creată după moartea afro-americanului George Floyd

Un anarhist american de origine română, care a organizat atacuri violente la proteste în SUA, a fost prins la Bucureşti

Partenerii noștri