Live

Consiliul de Securitate al ONU a votat rezoluţia care cere oprirea conflictelor armate în timpul pandemiei. Cu o singură excepție

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Getty Images

Consiliul de Securitate al ONU a aprobat miercuri în unanimitate o rezoluţie privind încetarea ostilităţilor între ţările aflate în conflict pentru a se înlesni astfel combaterea pandemiei de COVID-19, după mai mult de trei luni de blocaj în această chestiune, transmite agenţia DPA.

Textul, propus de Franţa şi Tunisia, are la bază apelul din 23 martie al secretarului general al ONU, Antonio Guterres, pentru o încetare a focului în conflictele internaţionale pentru ca omenirea să se poată concentra pe lupta împotriva noului coronavirus.

Adoptarea rezoluţiei a fost întârziată de disputa dintre SUA şi China privind rolul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Preşedintele american Donald Trump acuză OMS că a acţionat în favoarea Chinei şi nu dorea ca numele organizaţiei să fie menţionat în rezoluţie, ceea ce însă dorea Beijingul.

Ultima versiune a textului nu mai menţionează OMS, făcând în schimb o referire la ''părţile relevante din sistemul Naţiunilor Unite'' şi la rezoluţia din aprilie a Adunării Generale ce recunoaşte rolul acestei agenţii a ONU în răspunsul global în faţa pandemiei.

Textul votat miercuri cere ''o încetare generală şi imediată a ostilităţilor'' în toate conflictele de pe agenda Consiliului de Securitate şi ''îndeamnă toate părţile în conflictele armate să se angajeze imediat pentru o pauză umanitară de cel puţin 90 de zile consecutive'', cu excepţia combaterii acţiunilor antijihadiste.

Dificultatea ajungerii la un compromis asupra rezoluţiei propuse a adus Consiliului de Securitate critici pentru lipsa de unitate a celor 15 state membre în faţa crizei sanitare, situaţie pe care ministrul german de externe Heiko Maas a descris-o drept o ''dovadă a incapacităţii'' acestui organism.

Redactare Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

ONU avertizează: „O operațiune israeliană în Rafah ar însemna un măcel al civililor”

„Amploarea distrugerilor este enormă”. Reconstrucția Fâșiei Gaza ar putea dura decenii întregi și ar costa 40 de miliarde de dolari

O profesoară a călătorit în toate țările lumii și spune unde i-a plăcut cel mai mult

În Gaza e mai mult moloz decât în Ucraina, contaminat cu muniţii neexplodate şi azbest, avertizează ONU

Partenerii noștri