Live

Directorul unei bănci din Iran, demis pentru că a servit o femeie care nu purta pe cap vălul obligatoriu

Data publicării:
De la Revoluţia islamică în 1979, legea impune tuturor femeilor portul unui văl care să le acopere capul şi gâtul, ascunzându-le părul. Foto: Profimedia Images

Un director al unei bănci de stat din Iran a fost demis de guvernator pentru că a oferit servicii bancare unei femei care nu purta hijab, obligatoriu prin lege, scrie Agerpres care citează AFP. Între timp, Iran este zguduit de manifestații care au izbucnit în septembrie după moartea tinerei kurde care a refuzat să își pună vălul pe cap.

"Directorul unei bănci din provincia Qom, care a oferit servicii bancare joi unei femei neacoperite cu văl, a fost demis din ordinul guvernatorului", a declarat adjunctului acestuia, Ahmad Hajizadeh, agenţiei de presă Mehr, citată de AFP.

Destituirea directorului acestei bănci intervine în timp ce Iranul este zguduit de o mişcare de contestare după moartea în 16 septembrie a unei tinere kurde iraniene, de 22 de ani, arestată cu trei zile mai devreme la Teheran de poliţia moravurilor, care i-a reproşat că a încălcat codul vestimentar strict al Republicii islamice.

Agenţia Mehr afirmă că "înregistrarea video a acestei persoane fără hijab a suscitat numeroase reacţii pe reţelele de socializare".

"Aplicarea legii cu privire la văl în instituţiile guvernamentale revine directorilor acestora", a indicat Hajizadeh, citat de agenţie. În Iran, majoritatea băncilor sunt de stat.

Zeci de persoane, în principal manifestanţi, dar şi membri ai forţelor de securitate şi-au pierdut viaţa în cursul mişcării de contestare care a urmat morţii tinerei kurde iraniene Mahsa Amini.

Autorităţile denunţă "tulburări" încurajate de Occident şi au arestat mii de persoane.

Editor : D.D.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un rapper a fost condamnat la moarte pentru că a ieșit la proteste, în Iran

Marea Britanie anunță noi sancțiuni împotriva Iranului: „Vom continua să strângem laţul”

Îngrijorări după o vizită rară a unei delegaţii nord-coreene în Iran. Analist: „Merită o mare atenţie”

SUA anunță o nouă serie de sancțiuni împotriva Iranului

Partenerii noștri