Directorul unei bănci din Iran, demis pentru că a servit o femeie care nu purta pe cap vălul obligatoriu

Data publicării:
Femei iraniene cu hijab
De la Revoluţia islamică în 1979, legea impune tuturor femeilor portul unui văl care să le acopere capul şi gâtul, ascunzându-le părul. Foto: Profimedia Images

Un director al unei bănci de stat din Iran a fost demis de guvernator pentru că a oferit servicii bancare unei femei care nu purta hijab, obligatoriu prin lege, scrie Agerpres care citează AFP. Între timp, Iran este zguduit de manifestații care au izbucnit în septembrie după moartea tinerei kurde care a refuzat să își pună vălul pe cap.

"Directorul unei bănci din provincia Qom, care a oferit servicii bancare joi unei femei neacoperite cu văl, a fost demis din ordinul guvernatorului", a declarat adjunctului acestuia, Ahmad Hajizadeh, agenţiei de presă Mehr, citată de AFP.

Destituirea directorului acestei bănci intervine în timp ce Iranul este zguduit de o mişcare de contestare după moartea în 16 septembrie a unei tinere kurde iraniene, de 22 de ani, arestată cu trei zile mai devreme la Teheran de poliţia moravurilor, care i-a reproşat că a încălcat codul vestimentar strict al Republicii islamice.

Agenţia Mehr afirmă că "înregistrarea video a acestei persoane fără hijab a suscitat numeroase reacţii pe reţelele de socializare".

"Aplicarea legii cu privire la văl în instituţiile guvernamentale revine directorilor acestora", a indicat Hajizadeh, citat de agenţie. În Iran, majoritatea băncilor sunt de stat.

Zeci de persoane, în principal manifestanţi, dar şi membri ai forţelor de securitate şi-au pierdut viaţa în cursul mişcării de contestare care a urmat morţii tinerei kurde iraniene Mahsa Amini.

Autorităţile denunţă "tulburări" încurajate de Occident şi au arestat mii de persoane.

Editor : D.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Cum să citești factura la energie electrică în 2026: ce înseamnă fiecare cost și cum verifici suma de plată
Digi FM
Un Lamborghini de 300.000 de euro, parcat pe trotuar în București, a stârnit revoltă pe internet: “De unde să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Laurențiu Duță are o familie de revistă. Cum arată soția lui, pe care a cunoscut-o în copilărie, și fiica lor...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cu părul cărunt, chipul îmbătrânit și mai suplu, Dwayne Johnson e greu de recunoscut. S-a transformat într-un...
Adevarul
Calendarul admiterii la liceu 2027–2028 a fost modificat. Când vor avea loc repartizarea computerizată și...
Newsweek
De ce nu trebuie să păstrezi ouăle în ușa frigiderului deși le pui corect? Greșeala pe care o fac mulți români
Digi FM
Un preot a murit în timpul slujbei, strivit de un crucifix uriaș. Cu câteva clipe înainte, vorbise despre cât...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Șase oase vechi de 46.000 de ani, descoperite într-o peșteră, i-au surprins pe oamenii de știință. ADN-ul lor...
Digi Animal World
Peștele cu față de om care a devenit viral în mediul online. Gura și nasul sunt clar vizibile
Film Now
Michael Douglas își schimbă radical viața la 82 de ani. Ce planuri are actorul: „Valorile mele s-au schimbat”
UTV
Olivia Steer a câștigat definitiv procesul după șapte ani. Fosta soție a lui Andi Moisescu și familia sa au...