Live

Doi adolescenți de 14 ani au ucis opt oameni la o petrecere, în Mexic

Data publicării:
Doi adolescenţi, acuzaţi că au împuşcat mortal opt persoane. Foto: Profimedia Images

Doi adolescenţi de 14 ani acuzaţi că au împuşcat mortal opt persoane şi că au rănit şapte în timpul unei petreceri într-o suburbie a capitalei Ciudad de Mexico au fost arestaţi, au anunţat autorităţile.

Cei doi adolescenţi, precum şi alţi şapte suspecţi în această afacere, au fost arestaţi în cadrul unei operaţiuni care s-a desfăşurat săptămâna trecută, vineri şi sâmbătă, la Chimalhuacan şi Nezahualcoyotl, potrivit unui comunicat al guvernului federal.

"Primele elemente ale anchetei au arătat că pe 22 ianuarie o familie sărbătorea o aniversare în cartierul Fundidores din Chimalhuacan când un grup de bărbaţi înarmaţi a ajuns pe motociclete", potrivit comunicatului. Printre ei se aflau doi minori care "au tras asupra participanţilor şi au fugit", scrie Agerpres, care citează AFP.

Trei adulţi au fost ucişi la faţa locului şi alţi cinci au murit în timp ce primeau îngrijiri medicale în spitalele în care au fost transportaţi. Alte şapte persoane au fost rănite, între care minori cu vârste de 3 şi de 14 ani.

Omuciderile voluntare au scăzut în Mexic cu 7,1% în 2022 comparativ cu 2021, la 30.968 de cazuri, a anunţat în ianuarie guvernul.

Mii de persoane au dispărut şi circa 350.000 de omucideri au avut loc în Mexic de la declanşarea în 2006 a unei ample ofensive antidrog susţinute de SUA.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Nota surprinzătoare primită de Radu Drăgușin după ce a jucat 103 de minute în ultimul meci al sezonului pentru Tottenham

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Tânărul din Sibiu care și-a ucis iubita le-a spus anchetatorilor că era drogat și gelos

Crimă în Sibiu: O fată de 21 de ani a fost ucisă cu sânge rece de iubitul său. „Suferă de mai multe psihoze serioase”

Imaginile cu care se promova criminalul de 16 ani din Crângași. Pe rețelele sociale avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției

Bărbatul omorât în bătaie de doi tineri de 16 și 20 de ani lângă Parcul Crângași a încercat să apere două fete

Partenerii noștri