Live

Doi membri ai Congresului Statelor Unite, confirmați cu infectare cu coronavirus. Alții vor intra în izolare

Data publicării:
Foto: Drew Angerer/Getty Images

Doi membri ai Congresului american au declarat că s-au infectat cu coronavirus, ei forţând şi alţi parlamentari cu care au intrat în contact să se auto-izoleze, scrie Washington Post. Mario Diaz-Balart şi Ben McAdams au declarat că primele simptome au început să apară sâmbătă seara.

Conform sursei citate, Diaz-Balart, în vârstă de 58 de ani, a decis să se auto-izoleze în apartamentul său din Washington, pentru că soţia sa se află în grupa risc în cazul acestei boli, au anunţat reprezentanţii congresmanului.

„Vreau să ştie toată lumea că mă simt mult mai bine. Cu toate acestea, este important ca toată lumea să ia acest lucru extrem de în serios şi să urmeze orientările CDC (Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor - n. red) pentru a evita să se îmbolnăvească şi pentru a atenua răspândirea acestui virus. Trebuie să lucrăm împreună pentru a ieşi mai puternici ca ţară în aceste perioade de încercare”, a spus Diaz-Balart.

McAdams, în vârstă de 45 de ani, şi-a dat seama că ar putea avea COVID-19 după ce s-a confruntat ci febră, tuse uscată şi respiraţie grea.

„Marţi, medicul meu m-a instruit să fac teste pentru COVID-19 şi în urma sesizării sale, am mers la clinica locală pentru testare", a spus el, referindu-se la boala pe care virusul o provoacă.

În anunţarea bolii sale, McAdams şi-a îndemnat reprezentanţii să ia în serios ameninţarea şi să urmeze îndrumările experţilor în domeniul sănătăţii.

Editor: A. D.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Anamaria Prodan a spus de față cu Roland Gavril ce se va întâmpla dacă boxerul o va înșela! ”Toți sunt șmecheri”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cazul bizar al pacientului infectat cu coronavirus timp de 613 zile

Virusul gripal e cel mai probabil să declanșeze o nouă pandemie. Cercetătorii se tem și de un patogen misterios numit „Boala X”

Polonia a primit, după doi ani de așteptare, primele miliarde de euro din PNRR, după reforme ale guvernului Tusk

Pericolul invizibil care omoară felinele de pe „insula pisicilor”. Boala este extrem de infecțioasă și nu există remediu

Partenerii noștri