Live

Video Doi turiști au escaladat domul din Milano. Au ajuns aproape de cel mai înalt punct, apoi au fost reținuți

Data publicării:
Domul din Milano. FOTO: Getty Images

Doi tineri care au escaladat vineri dimineaţă turnul principal al domului din Milano au fost reţinuţi de poliţie, informează DPA, preluată de Agerpres. Cei doi băieți, în vârstă de 18 şi, respectiv, 20 de ani, sunt din Franţa şi fac parte dintr-un grup de parkour, potrivit mass-media italiene.

Pasionaţii de parkour parcurg adesea trasee citadine sărind peste diferite structuri, scopul fiind acela de a depăşi orice obstacol, fără a se folosi de obiecte ajutătoare precum frânghii.

Când tinerii au fost descoperiţi de trecători şi de poliţie, la scurt timp după ora 6 dimineaţa, au coborât de bună voie şi au fost reţinuţi de serviciile de urgenţă aflate la faţa locului, a scris pe Twitter Marco Granelli, consilier municipal pentru securitate şi protecţie civilă.

Se pare că obiectivul celor doi era să urce pe statuia Madonnina, aflată în vârful principalului turn al catedralei, la aproximativ 108,5 metri deasupra solului.

Tinerii aveau la ei telefoane mobile şi camere de luat vederi pentru a-şi filma fapta îndrăzneaţă.

Se bănuieşte că cei doi s-au ascuns în dom peste noapte.

Poliţia a declarat că o anchetă este în curs de desfăşurare.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"Absolut ridicol". Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: "Pură lăcomie!"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Supervulcanul Campi Flegrei a produs cel mai mare cutremur din ultimii 40 de ani. Oamenii îngroziți au dormit în mașini sau pe stradă

Cel mai puternic cutremur din ultimii 40 de ani s-a produs în sudul Italiei și a fost urmat de 20 de seisme (VIDEO)

Peste 130 de mașini Fiat au fost sechestrate de poliția italiană din cauza unui simplu abțibild

VIDEO Un tren a fost răsturnat de tornadă în nordul Italiei

Partenerii noștri