Live

Două avioane militare s-au ciocnit în estul Franței. Doi piloți sunt dați dispăruți

Data publicării:
Două avioane de luptă Mirage Rafale s-au ciocnit în zbor. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images

Două avioane de luptă Rafale de la baza aeriană Saint-Dizier (Haute-Marne) s-au ciocnit în zbor miercuri în zona Autreville, la graniţa dintre Vosgi şi Meurthe-et-Moselle, în estul Franţei, relatează presa franceză, preluată de news.ro.

Pilotul unuia dintre aparate a reuşit să se ejecteze înainte de impact şi nu a fost rănit, însă instructorul şi elevul pilot care se aflau în al doilea avion erau încă daţi dispăruţi la începutul după-amiezii, relatează BFMTV.

„Suntem încă în căutarea celui de-al doilea echipaj”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al forţelor aeriene.

„Centrul operaţional departamental a fost activat imediat şi a fost pus în aplicare planul SATER (salvare aero- terestră) pentru a sprijini forţele militare”, a precizat prefectura Meurthe-et-Moselle într-un comunicat.

„Operaţiunile de căutare a piloţilor au fost întreprinse de grupul departamental de jandarmi, de serviciul departamental de pompieri şi salvare, de biroul naţional de silvicultură şi de ADRASEC (Federaţia naţională a radioamatorilor în serviciul securităţii civile)”, a adăugat aceasta, precizând că accidentul a avut loc „în sectorul Colombey-les-Belles”.

„Autorităţile militare vor face un raport cu privire la cauzele accidentului”, a mai declarat prefectura.

Armata a declarat pentru AFP că toţi piloţii implicaţi erau de naţionalitate franceză. Piloţii ucraineni sunt în prezent antrenaţi în Franţa, dar la baza Cazaux din sud-vestul Franţei şi numai pe avioane de luptă Alpha-Jet.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ţările Golfului cer undă verde de la ONU pentru utilizarea forţei în deblocarea Strâmtorii Ormuz. Țara europeană care s-a opus

O eurodeputată a fost plasată în arest preventiv pentru apologia terorismului. Episodul sângeros din 1972 la care se face referire

Reacția lui Macron după declarațiile ironice ale lui Trump despre soția sa

Franța își schimbă radical strategia militară în cazul unui atac al Rusiei asupra NATO. General: „Trecem la o lume nouă”

Partenerii noștri