Live

Emmanuel Macron acuză Rusia că are un „proiect de jefuire” în Africa

Data publicării:
Emmanuel Macron, la summitul francofoniei în Tunisia. Foto: Profimedia

Preşedintele francez Emmanuel Macron a acuzat Rusia că alimentează propaganda antifranceză în Africa pentru a servi ambiţiilor sale „jefuitoare” în rândul naţiunilor africane cu probleme, unde Franţa a suferit eşecuri militare şi o mai mare pierdere de influenţă în ultimii ani.

Vorbind pe marginea unui summit al naţiunilor francofone în Tunisia, Macron a fost rugat să răspundă criticilor că Franţa exploatează legăturile istorice economice şi politice în fostele sale colonii pentru a servi propriilor interese.

„Această percepţie este alimentată de alţii, este un proiect politic”, a declarat Emmanuel Macron într-un interviu pentru TV5 Monde, preluat de Reuters, potrivit Agerpres.

„Nu sunt prost, mulţi influenceri, uneori vorbind despre programele voastre, sunt plătiţi de ruşi. Îi cunoaştem”, a mai spus el.

„O serie de puteri, care doresc să-şi răspândească influenţa în Africa, fac asta pentru a răni Franţa, pentru a-i răni limba, a semăna îndoieli, dar mai ales să urmărească anumite interese”, a adăugat el.

Franţa, fostă putere colonială în cea mai mare parte a Africii de Vest şi Centrale, are legături militare de lungă durată în Africa francofonă şi trupe franceze au fost staţionate în Mali timp de un deceniu, ca parte a unei operaţiuni de combatere a terorismului.

Criticii descriu operaţiunea Franţei drept un eşec şi o acuză pentru destabilizarea în continuare a regiunii.

De asemenea, ea s-a luptat pentru influenţă cu Rusia în ultimii ani, odată cu desfăşurarea unui contractant militar privat - Grupul Wagner - în mai multe ţări, inclusiv în Republica Centrafricană (CAR) şi în Mali.

„Proiectul rusesc este un proiect de jefuire”

Parisul a trebuit să-şi retragă trupele din Mali după ce armata acestei ţări africane a ajuns la putere printr-o lovitură de stat în 2020, pe fondul deteriorării relaţiilor. Liderii militari au invitat ulterior Grupul Wagner să ajute într-o bătălie lungă de un deceniu împotriva militanţilor islamişti şi au tăiat legăturile cu Franţa.

Rusia a declarat că Wagner nu reprezintă nici statul rus şi nici nu este plătit de el. Dar UE a impus sancţiuni împotriva Wagner, acuzându-l că desfăşoară operaţiuni clandestine în numele guvernului rus.

Anul trecut, într-un raport al Naţiunilor Unite se afirma că instructori militari ruşi şi trupe locale din CAR au vizat civili cu forţă excesivă, au ucis fără discriminare, au ocupat şcoli şi jefuit la scară largă.

Kremlinul a declarat că este o minciună că instructori ruşi au luat parte la crime sau jafuri în ţara bogată în aur şi diamante cu 4,7 milioane de locuitori.

Duminică, Macron a spus că comportamentul Rusiei este „jefuitor”.

„Ar trebui doar să te uiţi la ce se întâmplă în Republica Centrafricană sau în altă parte pentru a vedea că proiectul rusesc este în desfăşurare acolo, când Franţa este dată la o parte, este un proiect de jefuire”, a declarat Macron.

„El se face cu complicitatea unei junte militare ruse”, a adăugat el.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Președinta Georgiei a blocat prin veto adoptarea „legii rusești” care a scos zeci de mii de oameni în stradă

Toate activele, conturile, proprietăţile şi acţiunile Deutsche Bank din Rusia au fost puse sub sechestru

Rusia acuză Ucraina că a atacat regiunea Belgorod cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane

"Scutul estic" al Poloniei. Varșovia se teme că ar putea deveni următoarea țintă a Rusiei și întărește 400 de km de frontieră

Partenerii noștri