Live

Erdogan a depus o plângere penală împotriva liderului extremei drepte din Olanda, susținând că acesta l-a insultat pe Twitter

Data publicării:
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan. Foto: Getty Images

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a depus o plângere penală împotriva liderului extremei drepte din Olanda, Geert Wilders, susţinând că acesta l-a insultat pe social media, a anunţat marţi agenţia de presă Anadolu, potrivit Agerpres.

Wilders a postat sâmbătă o caricatură a lui Erdogan sub care a scris "terorist". Luni el a postat o imagine a unei nave cu pavilionul turc, care se scufundă. ''La revedere @RTErdogan. Scoateţi Turcia din NATO'', a scris el sub imaginea respectivă.

 

Avocaţii lui Erdogan au depus marţi o plângere la Parchetul din Ankara, afirmând că tribunalele turce au jurisdicţie în acest dosar întrucât insultele i-au fost adresate direct preşedintelui Turciei.

''Chiar dacă infracţiunea a fost comisă direct la adresa persoanei aflate în funcţia prezidenţială, valoarea care este încălcată este structura guvernamentală politică a statului'', au explicat avocaţii, potrivit Anadolu.

Ei au adăugat că gesturile lui Geert Wilders nu pot fi considerate libertate de exprimare şi că politicianul olandez a ţintit ''onoarea, demnitatea, caracterul şi reputaţia'' lui Erdogan.

Marţi, Devlet Bahceli, liderul Partidului Mişcării Naţionaliste şi aliat de-ai lui Erdogan, a afirmat că Wilders are ''legături întunecate'' cu organizaţii teroriste.

Geert Wilders a şocat frecvent scena politică olandeză şi i-a jignit pe musulmani. În 2011, el a fost achitat într-un proces privind remarcile sale în care compara islamul cu nazismul şi cerea interzicerea Coranului. Luna trecută, Wilders a fost achitat în apel într-un proces pentru discriminare, deşi instanţa a menţinut condamnarea sa pentru insultarea intenţionată a marocanilor ca grup.

Editor : Iulia Iancu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Erdogan a grațiat şapte generali condamnaţi pentru puciul din 1997

Viitorul guvern de extremă dreapta din Olanda va muta ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim

Extremistul olandez Geert Wilders anunță că a obținut un acord pentru o coaliție de guvernare, după șase luni de negocieri

Erdogan spune că Israelul va ataca Turcia dacă va câștiga războiul împotriva Hamas: „Nu se va opri în Gaza”

Partenerii noștri