Live

Erdogan a vorbit la telefon cu Putin și s-a oferit să fie „facilitator” în conflictul legat de centrala Zaporojie

Data publicării:
Erdogan și Putin. Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia Images

Recep Erdogan, președintele Turciei, i-a spus lui Vladimir Putin că Turcia ar putea să joace rolul de „facilitator” în problema centralei nucleare Zaporojie din Ucraina, ocupată de invadatori din martie. 

Cei doi lideri au discutat, de asemenea, evoluţiile în ceea ce priveşte exporturile de grâu ucrainean şi şi-au exprimat hotărârea de a continua, conform calendarului stabilit, construcţia centralei nucleare Akkuyu în sudul Turciei de către compania nucleară rusească, Rosatom, a adăugat preşedinţia turcă.

Erdogan şi Putin au convenit să discute această problemă în detaliu când se vor întâlni la Samarkand, în Uzbekistan, pentru un summit ce va avea loc pe 15-16 septembrie.

Autorităţile de la Ankara şi-au propus ca primul reactor al centralei de la Akkuyu să fie pus în funcţiune înainte de alegerile prezidenţiale şi parlamentare din 2023 şi estimează că viitoarea centrală va putea acoperi 10% din cererea internă de electricitate după ce toate cele patru reactoare vor deveni operaţionale.

Potrivit agenţiei TASS, Erdogan a subliniat „rolul constructiv” al Rusiei în organizarea misiunii Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) la centrala Zaporojie.

O echipă de experţi ai AIEA a sosit, joi, la complexul centralei nucleare Zaporojie din sudul Ucrainei pentru a evalua riscul unui accident nuclear, după o întârziere de câteva ore provocată de bombardamente în apropierea obiectivului.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Salarii de mii de dolari și pașapoarte rusești. Cum convinge Rusia cetățeni cubanezi să lupte pe frontul din Ucraina (BBC)

Șeful diplomației poloneze crede că Putin „nu e atât de nesăbuit” încât să atace o țară NATO

Rusia se infiltrează tot mai profund în Africa, în stil neocolonial. „Consilieri” ai Kremlinului și arme rusești au ajuns în Niger

Rusia anunță că a mai cucerit o localitate din estul Ucrainei

Partenerii noștri