Live

Erdogan anunţă alegeri anticipate. De ce ia această măsură

Data publicării:

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a anunţat miercuri alegeri anticipate legislative şi prezidenţiale pentru data de 24 iunie, cu un an şi jumătate înainte de alegerile la termen, informează AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.



Şeful statului turc a făcut anunţul respectiv după ce a discutat cu aliatul său, Devlet Bahceli, liderul Partidului Acţiunii Naţionaliste (MHP), la Palatul prezidenţial din Ankara.

Bahceli (70 de ani), un vechi politician turc, a surprins, marţi, când a cerut alegeri pe 26 august, cu mai mult de un an mai devreme faţă de data prevăzută, 3 noiembrie 2019.

Cândva foarte critic la adresa lui Erdogan, Bahceli s-a impus de peste un an ca unul dintre principalii aliaţi ai lui Erdogan, cu care el a încheiat de altfel un acord electoral în vederea viitoarelor alegeri.

Observatorii se întreabă în legătură cu motivele care l-au determinat pe Bahceli să ceară alegeri anticipate, în timp ce chiar el şi Erdogan au respins în mod public această opţiune în ultimele săptămâni.

Data de 26 august ar fi corespuns cu ziua bătăliei de la Manzikert, în 1071, ce marchează intrarea turcilor în Anatolia după victoria sultanului selgiucid Alp Arslan împotriva forţelor bizantine.

Potrivit calendarului, alegerile prezidenţiale şi legislative erau prevăzute să aibă loc simultan pe 3 noiembrie 2019. De asemenea, alegerile locale sunt preconizate pentru luna martie 2019.

Dublul scrutin prezidenţial şi legislativ este crucial, deoarece el va marca intrarea în vigoare a majorităţii măsurilor care întăresc prerogativele şefului statului, adoptate la referendumul constituţional din aprilie 2017.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O femeie a vrut să slăbească și s-a dus în Turcia să facă operație de micșorare a stomacului. Intervenția i-a fost aproape fatală

Erdogan nu se mai întâlnește cu Biden pe 9 mai. Președintele turc și-a amânat vizita la Casa Albă

Vicepreședintele Turciei a venit în vizită oficială în România și s-a întâlnit cu Marcel Ciolacu

Erdogan acuză Occidentul că închide ochii la suferinţele civililor din Fâşia Gaza

Partenerii noștri