Live

Francois Hollande: Putin este un mincinos în serie. Știi că nu va face nimic din ce spune şi că nu spune nimic din ce va face

Data publicării:
Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Vladimir Putin este un „mincinos în serie”, spune fostul preşedinte francez Francois Hollande, care a lansat acuzaţii în acest sens într-un interviu publicat de cotidianul Le Monde.

"A minţi este a doua lui natură. A discuta cu Putin înseamnă să-l asculţi ore în şir ştiind că el nu va face nimic din ce spune şi că el nu spune nimic din ce intenţionează să facă", afirmă Hollande, citat de Agerpres.

Potrivit fostului preşedinte francez, lui Putin îi place să susţină discursuri lungi cu referinţe istorice care îi permit să nu trebuiască să răspundă la întrebări şi care-i lasă spaţiu de manevră în legătură cu orice concesie pe care pare că o face.

În acelaşi timp, Hollande susţine că este important să fie menţinute canalele de comunicare cu Kremlinul, dar atenţionează toate părţile să-şi ţină sub control aşteptările. "Putin nu vrea cu adevărat să negocieze acum. Obiectivul lui de război este (ca forţele militare ruse) să ocupe din Ucraina o parte cât mare mare posibilă".

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Execuție” în 21 de minute! VIDEO Ostapenko nu a suportat umilința și a izbucnit. Gestul făcut și la finalul meciului

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Stoltenberg spune că „nu e prea târziu” pentru ca Ucraina să câştige războiul. Zelenski cere accelerarea livrărilor de arme

Kremlinul spune că „soarta lui Zelenski este pecetluită”. Peskov: „Panica în rândul ucrainenilor crește”

Kadîrov și-a numit fiul adolescent director la o universitate care formează forțe speciale, botezată cu numele lui Putin

Putin încalcă din nou regulile internaționale. UE critică Moscova după ce a preluat controlul unor firme italiene şi germane

Partenerii noștri