Live

Franța începe cercetările pentru a dezvolta "soldați îmbunătățiți"

Data publicării:
Sursa foto: Profimedia Images

Armata franceză a primit undă verde și va începe cercetările pentru a dezvolta "soldați îmbunătățiți", scrie BBC.

Un raport a expus condițiile sub care dezvoltarea de implanturi sau alte tehnologii destinate capacității de luptă ar putea fi desfășurată pe viitor.

În raport se mai arată că și alte țări iau în calcul această posibilitate și că Franța trebuie să țină pasul.

Florence Parly, ministrul francez al Apărării, a subliniat nevoia de a gândi în avans.

Într-un discurs ținut săptămâna trecută, Parly a spus că Franța nu are planuri imediate de a dezvolta tehnologii "invazive" pentru soldați. "Dar trebuie să fim conștienți", a adăugat ea. "Nu toată lumea are scrupulele noastre și trebuie să fim pregătiți pentru orice ne poate aduce viitorul".

Parly a mai spus că trebuie explorate "modalități de a ne menține superioritatea operațională, fără să întoarcem spatele valorilor noastre".

Informațiile din raportul realizat de Comitetul de etică al forțelor armate franceze au fost făcute publice marți.

"Oamenii caută de multă vreme modalități prin care să-și crească abilitățile fizice sau cognitive pentru a purta războaie", a avertizat ministrul francez. "Cercetările ar putea duce în final la sisteme de îmbunătățire introduse în corpurile soldaților".

Raportul menționează cercetări pentru implanturi care ar putea "îmbunătății capacitatea cerebrală" sau care i-ar putea ajuta pe soldați să distingă mai ușor un aliat de un dușman. Totodată, comandații ar putea să localizeze mai ușor soldații sau să le citească semnele vitale de la distanță.

Trasarea unor limite din punct de vedere etic, menționează raportul, era un proces "esențial". Modificările genetice ar trebuie interzise, potrivit documentului, la fel orice practici "care ar pune în pericol integrarea soldatului în societatea sau întoarcerea la viața de civil".

Florence Parly a spus în discursul ei că dezvoltarea implanturilor neurologice în domeniul civil progresează rapid.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Situație tot mai gravă în Noua Caledonie. Crește numărul morților și al răniților în urma revoltelor sângeroase

Franța trimite forțe în Noua Caledonie ca să reia controlul asupra insulei devastate de rebeli

Bărbat împușcat mortal când încerca să incendieze o sinagogă din Franța

Avertizare de călătorie pentru românii care merg în Franța: În Noua Caledonie este stare de urgenţă

Partenerii noștri