Live

Germania raportează 11.000 de cazuri de Covid-19 într-o singură zi. Record de la începutul pandemiei

Data actualizării: Data publicării:
Germania prelungește carantina și în luna decembrie. Foto: Profimedia Images

Pentru prima dată de la începutul pandemiei de coronavirus, Germania raportează peste 10.000 de cazuri noi de infectare cu Covid-19 în doar 24 de ore. Ministrul german al Sănătății a fost și el depistat pozitiv.

Este a doua oară într-o săptămână când Germania înregistrează un record, notează dw.com. Institutul Robert Koch pentru controlul bolilor a anunțat într-o singură zi, joi, 11.287 de cazuri noi de Covid-19, un număr cu aproximativ 3.700 de cazuri mai mare decât cel raportat în ziua precedentă. 

 

Primul record negativ în Germania fusese atins duminică, 7.830 de noi îmbolnăviri fiind înregistrate. Țara înregistrează mai multe cazuri zilnice de coronavirus decât la începutul pandemiei în martie, deşi testarea s-a extins semnificativ de atunci, mai scrie sursa citată. Foarte probabil, în prima parte a anului existau mult mai multe cazuri nedepistate, înainte de sporirea capacităţii de testare. Până acum, Germania are un total de 391,355 de număr de cazuri de coronavirus, potrivit Worldmeters.

Germania, la fel ca restul ţărilor europene, se confruntă de mai multe săptămâni cu o înmulţire semnificativă a cazurilor de infectare cu COVID-19, notează Agerăres. În faţa acestui nou val, autorităţile germane au înăsprit măsurile împotriva pandemiei, adoptând în special interdicţii de adunare.

Au fost decise de asemenea restricţii locale, cum este cazul la Berlin, unde purtarea măştii a devenit obligatorie pe străzile aglomerate.

Ministrul german al Sănătății, depistat pozitiv cu coronavirus

Ministrul sănătății din Germania s-a infectat cu noul coronavirus și este în izolare. Jens Spahn, în vârstă de 40 de ani, prezenta simptome specifice unei răceli, a precizat ministerul, adăugând că toate persoanele care au fost în contact cu el au fost informate.

Jens Spahn este una dintre cele mai importante figuri din Germania în lupta pentru limitarea răspândirii epidemiei de COVID-19.

Deşi rata infectărilor cu noul coronavirus este în Germania mai mică decât în mare parte a Europei, numărul contaminărilor a crescut mult în ultimele zile şi a ajuns sâmbătă la un record zilnic de 7.830, potrivit Institutului Robert Koch.

 

Editor : Alexandra Andronie

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Acţiunile de spionaj ale Rusiei nu vor împiedica sprijinul NATO pentru Ucraina, afirmă Stoltenberg

Caz șocant în Gorj. Un copil ar fi fost vândut în Germania pentru 8.000 de lei. DIICOT a deschis dosar penal pentru trafic de minori

China cere Germaniei să pună „capăt farsei politice anti-China", spunând că suspiciunile de spionaj sunt „pură invenţie”

SUA pun presiune pe Germania să livreze Ucrainei rachete Taurus

Partenerii noștri