Live

Video Imagini virale cu momentul în care legiștii care transportau un bărbat într-un sac de cadavre au văzut că e viu. Anchetă la Shanghai

Data publicării:
Imagini virale cu momentul în care legiștii care transportau un bărbat într-un sac de cadavre au văzut că e viu. FOTO: Captură Twitter

Un bărbat dintr-un centru de bătrâni din Shanghai a fost declarat mort și pus într-un sac pentru cadavre, dar legiștii care îl transportau au constatat că era în viață. Imaginile care au surprins momentul s-au viralizat și au iscat un val de nervozitate în metropola în care sunt îngrijorări cu privire la suprasolicitarea sistemului medical din cauza valului Omicron. Șase persoane sunt anchetate în legătură cu acest incident.

Șase persoane sunt anchetate în Shanghai, după ce un bătrân a fost declarat mort din greșeală, pus într-un sac de cadavre și dus într-o dubă de către legiștii care au observat că era în viață, scrie The Guardian.

Incidentul, care a avut loc duminică după-amiază, a fost filmat de către trecători, iar imaginile s-au răspândit rapid în online, declanșând o reacție furioasă în orașul care a fost închis timp de cinci săptămâni. De asemenea, au iscat îngrijorări cu privire la sistemul medical copleșit al orașului.

În imagini, câțiva angajați de la morgă, care poartă echipament de protecție anti-Covid, sunt văzuți scoțând o geantă de transport cadavre din duba mortuară, pe un cărucior. Se uită în interiorul pungii și realizează că persoana dinăuntru este în viață.

"Este în viaţă! Ai văzut asta? În viaţă!" spune unul. „Nu-l acoperi din nou!” spune altul.

Bărbatul a fost dus înapoi în clădirea căminului de bătrâni.

Incidentul a fost confirmat de guvernul raionului Putuo, care a spus că a fost declanșată o anchetă. Comisia de Supraveghere din Shanghai și Comisia Centrală de Disciplină au comunicat că cinci oficiali, inclusiv directorul căminului de îngrijire și un medic, au fost demiși și puși sub investigație. Un alt oficial local a fost sancționat cu mustrare.

Căminul de bătrâni din Shanghai Xinchangzheng și-a cerut scuze, în timp ce casa funerară și-a lăudat angajații pentru că au observat că persoana era încă în viață și i-a răsplătit cu 5.000 de yuani (600 de lire sterline) fiecare.

Presa de stat a spus că pacientul în vârstă a fost transferat la spital și a primit tratament. 

Incidentul a șocat oamenii din China, unde un val de Omicron pune la îndoială angajamentul guvernului față de măsurile pentru strategia zero-Covid, inclusiv blocajele stricte și testarea în masă. 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Tatăl meu `a explodat`!” A spus totul după 7 ani: ”Eram minoră și e o infracțiune”. Cu ce se ocupă tânăra

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Șofer filmat în timp ce doboară cu camionul o poartă de gabarit din Prahova. Polițiștii au deschis o anchetă

Cel mai mare parc din lume dedicat personajului Peppa Pig se va deschide în China și va avea o suprafață de 20 de hectare

Un bărbat din Neamț ar fi furat anvelope de 1 milion de lei, de la firma la care lucra. El și un complice, reținuți pentru delapidare

Masca nu e o soluție contra prafului saharian. Beatrice Mahler explică ce poți face ca să te protejezi, mai ales dacă ai astm

Partenerii noștri