Live

În plină criză a migranților, Lukaşenko felicită Polonia de Ziua Independenței

Data actualizării: Data publicării:
Președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko. Sursă foto: Profimedia Images

În plină criză a migranţilor la frontiera polono-belarusă, pe care Varşovia şi Uniunea Europeană o consideră un război hibrid al Minskului pentru a destabiliza blocul comunitar, preşedintele din Belarus, Aleksandr Lukaşenko, i-a felicitat joi pe polonezi de Ziua Independenţei, transmite EFE.

Sunt sigur că în circumstanţele actuale, în pofida situaţiei politice, a durelor provocări şi ameninţări, prin intermediul deschiderii şi dialogului raţional, a unei viziuni imparţiale a trecutului şi prezentului, popoarele celor două ţări pot implementa în comun idei pragmatice unificatoare, a transmis Lukaşenko într-un mesaj distribuit de serviciul său de presă.

Lukaşenko s-a declarat convins că principiile neamestecului în afacerile interne, proiectele de investiţii semnificative, activitatea comună pe scena internaţională în beneficiul stabilităţii şi securităţii vor servi pentru consolidarea reală a independenţei şi suveranităţii ţărilor noastre şi se vor transforma într-o bază solidă pentru menţinerea păcii şi cooperării constructive.

Mesajul lui Lukaşenko intervine după izbucnirea, luni, a celei mai recente crize politice între Belarus şi UE, cu Varşovia în frunte, din cauza sosirii a mii de migranţi, în marea lor majoritate kurzi proveniţi din Siria şi Irak, la graniţa cu Polonia, însoţiţi de efective ale forţelor de securitate belaruse, notează Agerpres.

Din primăvară, s-au înmulţit tentativele de intrare ilegală din Belarus în Letonia, Lituania şi Polonia, iar UE consideră că această situaţie este rezultatul unui plan al lui Lukaşenko de a destabiliza Europa, ca răspuns la sancţiunile occidentale aplicate Minskului după alegerile din 2020, pe care Occidentul le consideră fraudate, şi aterizarea forţată a unui zbor comercial soldat cu arestarea unui disident din Belarus

Pe de altă parte, Lukaşenko a ordonat joi Ministerului Apărării şi KGB-ului (serviciul de securitate din Belarus) să garanteze securitatea la frontiera cu Polonia. 

Trupele de la frontieră ale Ministerului Apărării și ale KGB-ului trebuie să garanteze controlul asupra mişcărilor de trupe ale NATO şi ale Poloniei”, a declarat Aleksandr Lukaşenko, la o reuniune cu membrii Consiliului de Miniştri, potrivit agenţiei oficiale BELTA.

Totodată, Lukaşenko a ameninţat cu contramăsuri împotriva oricăror noi sancţiuni ale UE, inclusiv cu oprirea tranzitului de gaz natural şi mărfuri care trec prin Belarus. 

Încălzim Europa, iar ei continuă să ne ameninţe că vor închide graniţa. Ce-ar fi dacă am opri noi gazul natural acolo? Prin urmare, recomand conducerii poloneze, lituanienilor şi altor oameni fără cap să gândească înainte de a deschide gura, a declarat Lukaşenko, potrivit Reuters.

Citește și: Merkel i-a cerut lui Putin să facă presiuni asupra guvernului de la Minsk ca să se rezolve criza migranţilor de la granița cu Polonia

La rândul său, ministrul de externe din Belarus, Vladimir Makei, a declarat joi că Uniunea Europeană refuză să discute despre criza de la frontieră. Într-un interviu acordat agenţiei de presă RIA Novosti, Makei a afirmat că UE a oprit în 2020 finanţarea sa către Minsk pentru consolidarea infrastructurii la frontieră şi construirea de spaţii de primire pentru migranţi. În replică, Minskul a încetat să mai respecte un acord cu Bruxelles-ul pentru reprimirea în Belarus a migranţilor intraţi ilegal în UE de pe teritoriul țării aflate în Europa de Est, care se învecinează cu Federația Rusă.

Am propus Uniunii Europene să poarte consultări pe acest subiect, dar am fost refuzaţi. De atunci, am propus în nenumărate rânduri începerea unui dialog pe această problematică, însă nu am primit un răspuns pozitiv, a susţinut șeful diplomației de la Minsk, care a apreciat că actuala criză a migranţilor este rezultatul politicii negândite a Bruxelles-ului care, în opinia sa, i-a invitat pe refugiaţi şi a declarat că este pregătită să-i primească. Makei a spus că Minskul se poziționează în favoarea unei reglementări a situației pentru a rezolva „în cel mai scurt timp cu putinţă” situația de la frontiera cu Polonia.

Citește și: Rusia a trimis bombardiere de sprijin în Belarus și amenință voalat UE: „Să nu permită să fie atrași într-o spirală periculoasă”

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Josep Borrell avertizează că Rusia e o amenințare existențială pentru Europa: „Dacă va avea succes, Putin nu se va opri în Ucraina”

Mai mulţi ruşi şi belaruşi aleși voluntari pentru Jocurile Olimpice de la Paris au primit mail că nu mai sunt acceptați

Germania și Polonia sărbătoresc 20 de ani de la primul mare val de extindere al UE către est

Politico: Cum poate UE să oprească flota fantomă a Rusiei, care amenință acum Suedia

Partenerii noștri